Cămătaru despre situaţia Ştiinţei – „Doar Mititelu este vinovat, nu FRF sau LPF!”

0
124
Radion Cămătaru

Fostul atacant al “Craiovei Maxima”, Radion Cămătaru consideră că singurul vinovat pentru situaţia Universităţii Craiova, exclusă din fotbalul românesc, este Adrian Mititelu. Cămătaru a declarat pentru sptfm.ro că Mititelu prin acţiunile sale, a urmărit chiar dezafilierea, iar Liga şi Federaţia nu au nicio vină. Fostul fotbalist a afirmat că adversitatea sa faţă de Mititelu l-a împiedicat să participe la mitingul de vinerea trecută, din Piaţa „Mihai Viteazul”. „Am fost invitat, dar nu m-am dus la miting, pentru că eu cred că vinovatul pentru ceea ce se întâmplă Universităţii este Adrian Mititelu, nu cei care au dezafiliat Craiova. Nu Liga şi Federaţia sunt vinovate, ci unul singur, pe care îl ştim cu toţii. De ce să căutam vinovaţii în alte părţi? Asta a şi vrut, asta a căutat Mititelu, să arunce vina pe alţii, când de fapt el a distrus echipa. Nu am fost desemnat nicăieri ca observator, doar că nu am vrut sa mă duc”, a declarat Radion Cămătaru. Cât despre viitorul fotbalului craiovean, „Cami” spune că acesta depinde foarte mult de factorul politic: „Va depinde şi de politic, vor fi alegeri, dar cred că în cel mai scurt timp se va forma o echipă la Craiova”.