Persoană din Siria, prinsă la PTF Calafat, când încerca să intre ilegal în România

0
671

 

Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat o persoană din Siria, care a încercat să intre ilegal în România, prin evitarea efectuarii controlului de frontieră.

La data de  09.03.2021, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, polițiștii, aflați în serviciu, au observat o persoană de sex feminin care se deplasa printre camioane, pe sensul dinspre Bulgaria spre România. Femeia a fost oprită și legitimată de către polițiștii de frontieră, aceasta fiind din Siria şi prezentând la control, un travel document și un permis de ședere,  eliberate de autoritățile bulgare pentru solicitanţii de azil. În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că femeia a călătorit ca pasager într-un autoturism, până în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei. Conducătorul autoturismului, un alt cetățean sirian, a prezentat autorităților documente de călătorie, emise de către autoritățile din Germania. Totodată, aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Germania. În cauză, polițiștii de frontieră doljeni au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, aceștia au fost preluaţi de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.