Recrutări la AIESEC

0
394

aiesecÎnscrierile în organizaţia studenţească  AIESEC  Craiova  continuă, iar  tinerii  au ocazia  de a  trăi cea mai  frumoasă  experienţă, plină  de  provocări  şi diversitate, dar  şi oportunitatea de  a se  dezvolta într-un  context  multicultural. Recrutarea, care a început   pe 22  februarie, se va încheia  pe  15 martie, iar pe  18  şi 19 martie  va  avea  loc inserţia noilor  membri,  printr-un  seminar   de  pregătire, în cadrul  căruia vor  cunoaşte  întreaga instituţie. „Recrutarea  merge bine, am avut prezentări la clase  şi am  discutat cu studenţii   pe  holurile Universităţii din Craiova, iar aceştia îşi doresc să  se implice   în activităţile de  voluntariat.  Pentru   a  deveni  membru  al nostru,  este nevoie  ca orice  solicitant  să aibă maximum 29 de  ani,  să  deţină  cunoştinţe   de  limbă   engleză  cel puţin minimale  în ceea ce  priveşte  conversaţia, să aibă deschidere  spre  noi  culturi ”,  a  precizat    Ramona Copcă,  coordonatorul echipei de recrutare  din cdarul AIESEC.