Prof. univ. dr. Bernard Dan, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

0
568

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii din Craiova a acordat, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Bernard Dan, medic specialist neurologie pediatrică – recuperare medicală – la Université Libre de Bruxelles şi director al Inkendaal Rehabilitation Hospital – Bruxelles. Evenimentul a reunit  profesori, medici  şi studenţi şi a fost un adevărat omagiu adus medicinii sportive şi implicit unei personalităţi de renume internaţional.

doctorProf. univ. dr. Nicolae Panea, prorectorul Universităţii din Craiova, a subliniat ideea că acest titlu a fost decernat pentru merite deosebite, într-o ştiinţă cu totul şi cu totul aparte. „Este vorba despre o ştiinţă care este legată de existenţa neuronală, care este legată de existenţa noastră, în cele din urmă, de capacitatea noastră de a percepe, de a gândi, de a vedea viitorul şi de a ne proteja copiii, pentru că profesorul Bernard Dan este specializat în neurochirurgie pediatrică. Adică, aş putea spune că este specializat într-o dublă sensibilitate a acestei lumi, sensibilitate faţă de viitor, prin intervenţiile asupra protecţiei copilului şi în doilea rând, prin intervenţiile asupra durerii. În acelaşi timp, acordarea acestei distincţii de către Facultatea de Educaţie şi Sport profesorului Bernard, reprezintă  un act de a gândi viitorul acestei facultăţi. Pentru că de-a lungul vremii, s-a realizat o legătură ştiinţifică extrem de strânsă între Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova şi Universitatea din Bruxelles, între cercetările pe care facultatea noastră şi profesorul Bernard le realizează împreună, cercetări de vârf în domeniul neurologiei, neurologiei pediatricii, intervenţiilor chirurgicale”, a subliniat prof. univ. dr. Nicolae Panea.

În anul 2009, a primit Premiul Exceptional Houtman”

doctor1Despre personalitatea şi activitatea ştiinţifică a profesorului Bernard Dan, de la Université Libre de Bruxelles ne-a vorbit prof. univ. dr. Ligia Rusu de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Prof. univ. dr. Bernard Dan este una dintre personalităţile remarcabile din domeniul dizabilităţii pediatrice, cu o bogată activitate de cercetare. Este membru în şapte societăţi ştiinţifice de prestigiu la nivel mondial şi prezidează comitetul ştiinţific al Academiei Americane de Paralizie Cerebralǎ. „S-a născut în ziua de 20 septembrie 1970, la Bruxelles. Este membru al Academiei Regale de Medicină din Belgia (Royal Academy of Medicine of Belgium – ARMB), a fost numit Officer of the Order of Leopold II şi a fost laureat al Premiului Socrate pentru excelenţă pedagogică. În anul 2009, a primit Premiul Exceptional Houtman, iar în 2012 a primit Premiul Professor Christian Coers de Marneffe şi Premiul John Stobo Prichard. Rezultatele cercetărilor sale, reprezentând activitatea sa clinică de specialitate, este vizibilă prin publicarea a peste 70 de articole originale în calitate de prim autor în reviste cotate ISI; 106 articole în calitate de coautor în jurnale de prestigiu cu 8783 de citări şi indice Hirsch 38. Este autorul a multor cărţi despre dizabilitatea copilului, sindromul Angelman, a co-editat o carte de referinţă majoră privind paralizia cerebrală, şi una pe etica privind neurodizabilităţile copilăriei”, a subliniat prof. univ. dr. Ligia Rusu.

Profesorul Bernard Dan a vorbit în primul rând despre valori, dar şi despre libertate, subliniind faptul că Universitatea la care predă, nu în mod întâmplător se numeşte Libre, adică libertate. A vorbit şi despre implicarea profundă în ceea ce înseamnă protecţia copilului. La finalul discursului, profesorul belgian i-a invitat pe studenţii craioveni să viziteze Bruxelles şi în mod special Universitatea Libre.