Nu s-au făcut discuţii, privind poziţia Bucureştiului, în problema deloc calmă a prelungirii mandatului actualului preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk. După cum se ştie, Varşovia, considerând probabil că postul îi revine din oficiu, a făcut insolita propunere pentru înlocuirea lui Donald Tusk, fost premier şi lider al Platformei Civice, formaţiune politică aflată acum în opoziţie, cu eurodeputatul Jacek Saryusz Wolski, 68 de ani, fără experienţă guvernamentală, membru PE din 2004 şi ex-membru al Platformei Civice exclus de dată recentă. Toate acestea se ştiu, aşa cum se cunoaşte şi faptul că Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Dreptate şi Justiţie (PiS), rămâne obsedat de Donald Tusk, pe care îl acuză a fi „moralmente responsabil” de moartea fratelui său geamăn, Lech Kaczynski, împreună cu soţia şi alţi oficiali polonezi, în catastrofa aeriană de acum şapte ani (10 aprilie), de lângă Smolensk, în Rusia, unde urmau să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn. Tusk mai este acuzat de a fi susţinut proiecte şi decizii care sunt împotriva intereselor statului polonez. Situaţia creată, într-un context delicat cum este cel actual, a ieşit de sub camuflaj: exceptând „grupul de la Vişegrad”, restul ţărilor europene, excluzând nereperate defecţiuni, nu aveau în intenţie a părăsi recomandarea de a-l vota pe Donald Tusk pentru un mandat de încă doi ani şi jumătate. Polonia, a şasea ţară ca populaţie din UE, rămâne însă privită cu maturitate la Bruxelles, unde se ştie că a fi polonez este una din cele mai puternice şi mai respectate formule de identitate între naţiunile Europei. Şi asta trebuie reţinut. Polonia a sesizat mereu vocaţia de dominaţie a puterilor continentale. De o bună bucată de vreme discuţiile dintre guvernul conservator de la Varşovia, cu nu puţine excentricităţi, şi autorităţile bruxeleze, sunt într-un punct mort. Întreaga poveste cu înlocuirea preşedintelui Tribunalului Constituţional de la Varşovia, din decembrie anul trecut, a trecut în uitare, chiar dacă, nu demult, vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, a ameninţat Varşovia cu suspendarea dreptului de vot în Consiliul European, o ameninţare, de altfel, cvasi-inoperantă. Izolarea şi radicalizarea Poloniei, în sânul UE, nu este de dorit şi în urmă cu o lună cancelarul german, Angela Merkel, s-a deplasat la Varşovia, pentru a-i expune premierului polonez „îngrijorarea sa privind derapajele statului de drept” şi alte lucruri de factura aceasta. Francois Hollande, la rândul său, a spus că nu participă la evicţiunea actualului preşedinte al Consiliului European. „Nimic fără noi şi fără acordul nostru”, a insistat premierul polonez Beata Szydlo, la sosirea la Bruxelles, reiterând determinarea realegerii lui Donald Tusk în fruntea Consiliului European. În schimb Angela Merkel a fost ca de obicei inflexibilă: realegerea este un semn de stabilitate pentru ansamblul UE. După Brexit. Cum a votat Bucureştiul, probabil că vom afla în cursul zilei de astăzi, dar mai mult ca sigur nu alături de „grupul de la Vişegrad” cum i-ar fi stat bine. Din atâtea şi atâtea motive. De o supă caldă, de o nuntă politică, de un parastas nu se punea nici din partea cealaltă, pentru care probăm un amor tomnatic, platonic, şi atât. Cu alte cuvinte, făcând aluzie la formula latină prin care se anunţă un nou Papă la Vatican, putem spune „Habemus Presidentum”.
