Nicola Sturgeon: Scoţia ar putea organiza un referendum privind independenţa în toamna anului 2018

0
366

1Scoţia ar putea organiza un referendum privind independenţa în toamna anului 2018, cu câteva luni înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, a declarat pentru BBC premierul scoţian, Nicola Sturgeon. Sturgeon a spus că toamna anului 2018 ar fi “o perioadă rezonabilă” pentru ca Scoţia să organizeze un alt referendum privind independenţa, odată ce va exista un contur al unui acord privind ieşirea Marii Britanii din UE. “În acea perioadă, când va deveni clară schiţa unui acord privind ieşirea Marii Britanii din UE (…) cred că ar fi rezonabil ca Scoţia să aibă această alternativă dacă acesta este drumul pe care vrem să mergem”, a spus Sturgeon. Ea a adăugat că nu a fost luată deocamdată nicio decizie cu privire la data unui eventual referendum. Majoritatea britanicilor s-au pronunţat la limită în iunie 2016 în favoarea ieşirii din UE, însă cei mai mulţi locuitori ai Scoţiei au votat împotriva Brexit. Liderii scoţieni au semnalat în mai multe rânduri Guvernului Theresa May că ar putea organiza un nou referendum proindependenţă faţă de Marea Britanie, pentru a putea menţine Scoţia în Uniunea Europeană.