Iohannis: Am explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu e o soluţie bună şi ar putea duce la scindare

0
323

61686169Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după reuniunea Consiliului European, că a explicat liderilor UE că o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună şi că, “in extremis”, ar putea duce la scindarea Uniunii.

El a arătat că vineri s-a discutat informal despre Declaraţia care va fi adoptată la Roma, care a fost pregătită într-o primă formă.

“Cu toţii — 27 — ne-am referit la acest text propus. Contrar aşteptărilor multor analişti nu s-a discutat viitorul UE, ci s-a discutat textul care va fi cu siguranţă la Roma, un text care subliniază realizările Uniunii de până acum, arată nivelul de ambiţie pentru viitor. În ansamblu, ne dorim un text pozitiv care ne dă curaj să continuăm în Uniunea Europeană. Nu s-a putut discuta despre ambiţiile de viitor şi fără a avea mici menţiuni legate de felul cum vedem noi cu toţii viitorul Uniunii Europene, iar în acest context am explicat colegilor şi colegelor de ce o Europă cu mai multe viteze nu este o soluţie bună, dimpotrivă, este o soluţie care, in extremis, ar putea chiar să ducă la scindarea Uniunii Europene”, a afirmat Iohannis.