Accident provocat de un tânăr de 17 ani

0
437

Un adolescent de 17 ani, din comuna Podari, fără permis de conducere, a urcat la volanul unui autoturism şi a provocat un accident în localitate, soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Accidentul s-a petrecut duminică, pe strada Speranţei, din satul Balta Verde, comuna Podari.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii din cadrul din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Breasta, ajunşi la faţa locului, au stabilit că Alexandru B., de 17 ani, din comuna Podari, sat Balta Verde,  a condus un autoturism Opel Astra pe strada Speranţei, fără a poseda permis de conducere şi, pe fondul neîndemânării a lovit un autoturism parcat în afara părţii carosabile. Conducătorul  auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.