Două programe destinate tinerilor întreprinzători şi femeilor manager se deschid astăzi

0
325

Patru programe pentru IMM-uri și tinerii antreprenori vor intra în vigoare în lunile martie și aprilie, a anunțat ieri premierul Victor Ponta, într-o postare pe blog.  „Guvernul pe care îl conduc va fi primul care va respecta legea conform căreia IMM-urile sunt susținute de la buget cu minimum 0,4% din PIB. Mă bucur să anunț că luna aceasta vor intra în vigoare patru programe menite a ajuta IMM-urile și tinerii antreprenori. Este vorba de programele «Tineri Întreprinzători», «Stimularea Femeilor Manager», la care înscrierile vor fi deschise de mâine (n.r. – astăzi), programul «Start», care va începe de săptămâna viitoare, și programul de dezvoltare pentru IMM-uri, disponibil din luna aprilie”, a subliniat Ponta.

Astfel, tinerii întreprinzători vor putea depune, începând de astăzi, cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro, dată la care Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism deschide şi înscrierea pentru programul de susţinere a femeilor manager din firmele mici şi mijlocii. Debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot depune online cererile începând cu data de azi, ora 10.00, până la epuizarea bugetului, în valoare de 21 milioane de lei. Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care fac dovada surselor de cofinanţare. De asemenea, Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii va garanta pentru creditele contractate de firmele înfiinţate de tineri în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei. Mai mult, beneficiarii programului vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată. Tot astăzi va fi deschisă înscrierea online şi pe programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor. Înscrierile se pot face până pe 16 martie, ora 20:00. Programul finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor, valoarea alocaţiei financiare nerambursabile fiind de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru anul 2014 este de 500.000 lei şi se estimează acordarea de ajutor unui număr de minimum 12 beneficiari.

De lunea viitoare, 17 martie, este programată deschiderea înscrierilor pentru programul Start, care are în vedere facilitarea accesului la finanţare a tinerilor întreprinzători. În cadrul acestui program cererile pot fi depuse până pe 26 martie, ora 20:00. Bugetul alocat pentru anul bugetar 2014 este de 13 milioane de lei şi se estimează acordarea de finanţare nerambursabilă unui număr de minimum 130 de beneficiari. Prin acest program se finanţează implementarea planurilor de afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, prin acordarea de finanţări nerambursabile de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar. Întreprinzătorii trebuie să contribuie cu restul banilor din surse proprii. Întreprinzătorii mici şi mijlocii care vor să obţină finanţare pentru dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă vor putea depune cererile în perioada 24 aprilie – 3 mai. Bugetul alocat programului este de 18 milioane de lei şi va fi utilizat pentru acordarea de alocaţii financiare neramursabile pentru minimum 225 de beneficiari. Beneficiarii eligibili primesc finanţări nerambursabile de maximum 80% pentru microîntreprinderi, 70% pentru întreprinderi mici şi 60% pentru întreprinderi mijlocii din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Valoarea maximă a grantului nu poate depăşi 80.000 lei pentru fiecare beneficiar.