
Senatorul Radu Berceanu s-a întâlnit, ieri, într-un cadru select, la Casa Universitarilor, cu jurnaliştii din presa craioveană, cerându-şi scuze că nu a putut să fie alături de doamnele şi domnişoarele din presă chiar de ziua lor, pe 8 Martie, fiind ocupat cu activitatea parlamentară. Preşedintele PDL Dolj nu a scăpat din vedere nici că ieri s-a sărbătorit „Ziua Bărbatului”, cei 44 de Mucenici, şi a ciocnit un pahar de vin cu ziariştii care au participat la întâlnire. Urările de sănătate şi succes au fost reciproce, pentru că nici jurnaliştii nu au pierdut din vedere să-i ureze „La mulţi ani” senatorului Radu Berceanu, care tot în această săptămână şi-a aniversat ziua de naştere.