Zelensky în PE: „Noi ne apărăm, noi vă apărăm!”

1
1863

Două zile consecutive, cu o agendă extrem de încărcată, pentru preşedintele ucrainian Volodimir Zelensky, un star european al momentului, primit peste tot triumfal. După etapele premergătoare –deplasare la Londra şi Paris, în cursul zilei de miercuri- preşedintele ucrainian a fost prezent ieri, în premieră, în Parlamentul European şi apoi la summit-ul şefilor de stat şi de guvern din UE, pentru a solicita imperativ avioane de luptă Kievului, în faţa avansului armatei ruse, la un an de la declanşarea ofensivei în Ucraina. Primit mai întâi în „casa democraţiei europene”, unde a mulţumit pentru susţinere şi a salutat „ziua istorică pentru Europa”, a obţinut printr-o declaraţie comună a grupurilor politice din PE „accelerarea asistenţei militare, furnizarea de material militar şi sisteme de apărare menite să susţină forţele militare ucrainiene”. O singură voce discordantă: cea a premierului italian Giorgia Meloni, vexată că n-a fost invitată, la Paris, cum a fost cancelarul Olaf Scholz, care a considerat inoportună invitaţia făcută de Macron lui Zelensky, fiindcă „forţa noastră rezidă în unitate”. Pe chestiunea migraţiei, şi nu numai, Parisul şi Roma întreţin relaţii tensionate. Roberta Metsola a reiterat ceea ce afirmase anterior, la Kiev, Charles Michel, că „Ucraina este Europa, viitorul naţiunii voastre este în UE”. Preşedinta PE şi-a mai exprimat convingerea că dejucând toate pronosticurile „David îl va învinge pe Goliat”. La rândul său Zelensky, în Parlamentul European, a spus că apărarea teritoriului ucrainian contra invaziei ruse înseamnă apărarea Europei. „Noi vă apărăm contra forţelor cele mai anti-europene din lumea modernă. Noi ne apărăm, noi vă apărăm”. A fost evident aplaudat de eurodeputaţi. Chiar dacă Rusia nu ameninţă, momentan, nici o altă naţiune europeană, revendicând doar provinciile rusofone, chestiune extrem de discutabilă. Discursul lui Zelensky bine croit, pe durata a 30 de minute, a avut forţă, fără a utiliza cuvinte tragice. A spus „merci” de 10 ori, cel puţin. A mulţumit tuturor categoriilor europene: funcţionari, diplomaţi, jurnalişti, anteprenori, militari. Actorul Zelensky a interpretat, ieri, în hemyciclul Parlamentului European unul din cele mai bune roluri ale sale, chiar dacă nu a spus nimic nou. La Londra şi Paris a cerut arme. Acum s-a discutat despre supunere sau libertate, democraţie sau autocraţie. Eurodeputaţii, mulţi dintre ei, au arborat semne distinctive pro-ucrainiene, şi asta într-un hemyciclu unde persistă parfumul corupţiei după afacerea QatarGate, au aplaudat. După cum se ştie Franţa a anunţat încă din luna ianuarie trimiterea în Ucraina de blindate de luptă AMX 10 RC. După săptămâni de discuţii intense SUA şi Germania au decis furnizarea de tancuri grele de luptă Abrams şi Leopard. Regatul Unit s-a angajat ca pe lângă cele 14 tancuri Challanger 2 să formeze piloţi ucrainieni, pe cât posibil. Moscova, prin ambasada sa de la Londra, a avertizat că „va găsi un răspuns în măsură egală de ostil”. Încredinţarea tonică primită de Zelensky a fost aceea că este în interesul cetăţenilor europeni să apere Ucraina, fiindcă valorile apărate sunt comune. Din punct de vedere militar ajutorul promis, în continuare, este considerabil. Convingerea că Ucraina va câştiga războiul rămâne, la nivel discursiv, larg împărtăşită. „Victoria noastră va schimba lumea. Dacă Ucraina cade, modelul vostru de viaţă a dispărut”. Pe drumul aderării la UE, Zelensky a marcat puncte. Pe teatrul de operaţiuni Rusia revendică reuşite, forţele sale, în zonele Bakhmut şi Vuledar (unde epuizaţi militarii ucrainieni se refugiază în subterane secrete pentru a se adăposti), după cum a declarat Serghei Şoigu, avansând necontenit. Occidentul este pus în gardă contra ajutoarelor militare acordate, întrucât pot conduce la nivele imprevizibile de escaladare. Nimeni nu mai ia în considerare asemenea avertisment. Aparent, Vladimir Putin este în corzi, considerat aproape KO. Prelungirea războiului, practic „afghanistanizarea” lui, pentru a slăbi Rusia, pare de acum decisă. „Săptămânile următoare vor fi decisive, a spus Charles Michel în conferinţa comună de presă cu Ursula von der Leyen şi Volodimir Zelensky. De aici în continuare ce e mai rău este posibil.

1 COMENTARIU

  1. Am terminat de citit , acum 5 minute ,un articol al lui Paul Craig Roberts, economist si jurnalist american care, pe blogul sau subliniaza ca e ,,dezertor al regimului american”. Articolul se numeste,, O nano-secunda pana la miezul noptii” si explica ceea ce a scris de mai mult timp ca :,, in nicio capitala occidentala sau in presa scrisa sau TV nu a fost acordata vreo recunoastere a consecintelor provocarilor continue extrem de nesabuite si periculoase ale Rusiei. Atacul neoconservatorilor asupta Rusiei este cea mai nebuneasca actiune din istoria omenirii. Kremlinul a incurajat provocarile , acceptandu-le si prelungind un conflict care ar fi trebuit sa fie o victorie rapida pentru a preveni implicarea SUA si NATO sa extinda conflictul.Situatia s-a desfasurat asa cum am prezis, iar acum Doctorow spune caam ajuns la punctul de rupere. Nenorocitele popoare occidentale , atat de neimplicate, atat de inconstiente, atat de tradate de conducatorii lor, habar nu au ce se intampla cu ele.” Domnule Cantar, scriu adresa pe care se poate citi ceea ce observatorul profesionist al Rusiei, cetatean american si rezident de lunga durata la Bruxelles Gilbert Doctorow( asa scrie Wikipedia despre acest ruso- american , eminent om de afaceri pentru multinationale americane in Rusia salbatica a anilor 1990!) : https://gilbertdoctorow.com/ 2023/02/08/the-coming- existential-threat-do-we-act-in -common-or-it-is-going-to-be-every-man-for-se/ Puteti citi aci in engleza, germana sau franceza articolul lui Doctorow,, Amenintarea existentiala ce va veni: actionam noi in comun sau va fi fiecare pentru el?” Citez doar o fraza din acest articol al sau, restul il puteti citi in integime accesand acest site.,, Intre altele , daca Ucraina ia drept tinta Crimeea si interiorul Rusiei, aceasta va raspunde conform planurilor in curs de elaborare. Acest plan prevede atacul instalatiilor militare americane din Europa si in partea continentala a SUA cu ajutorul rachetelor hypersonice.” Eu, domnule Cantar am avut un vis ciudat ieri noapte si ma tem ca Romania va fi printre primele tinte vizate. Cum Canada , nu are baze militare canadiene dar are specilaisti americani din NORAD poate ca va fi si ea atacata! Articolul dvs. m-a lamurit inca odata ca UE ramane curva SUA, ca este siluita in toate stilurile de evreimea americana si ca ,intr-adevar ,popoarele occidentale si cele din fostul lagar comunist au incaput pe mana unor conducatori paranoici!

Comments are closed.