În etapa a 25-a a Superligii, Universitatea Craiova dispută derby-ul cu CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul Ştiinţei, Eugen Neagoe, speră ca jucătorii să aibă altă atitudine faţă de meciurile anterioare şi a anunţat schimbări în primul 11. „Geană” consideră că, în ciuda rezultatelor slabe şi a jocului modest, Universitatea Craiova îşi menţine şansele la titlu.
„Ne aşteaptă o partidă dificilă, jucăm contra campioanei, dar e important cum vom arăta noi, cred că jucătorii şi-au dat seama de greşelile pe care le-am făcut la Farul, mai ales în prima repriză, când am arătat foarte rău, sper să nu mai arătăm aşa vreodată, ştiu că şi suporterii sunt dezamăgiţi, suntem conştienţi de lucrurile mai puţin bune, a fost o partidă nereuşită, dar este istorie acest joc şi vreau ca mâine seară să intrăm montaţi, cu o atitudine bună, care ne-a lipsit la Constanţa. Îmi menţin părerea că avem echipă valoroasă, dar au fost acele reprize foarte proaste de la Constanţa şi Botoşani. Ne-a lipsit atitudinea, am crezut că emblema clubului poate să câştige partida. Spiritul Craiovei ne-a lipsit în aceste meciuri, trebuie să arătăm altfel. Indiferent de rezultat, trebuie să nu-ţi fie jenă de cum te-ai prezentat, cum te-ai dăruit. De asta nu suntem mai sus în clasament, fiindcă nu ne-am implicat aşa cum trebuie. Nu sunt îngrijorat, jucăm împotriva unei echipe puternice, dar putem câştiga. Cred că suporterii vor fi alături, nu putem avea rezultate formidabile fără ei, ei au o forţă incredibilă. În acest moment sunt dezamăgiţi, dar lucrurile se pot schimba radical. Sunt supărat pe rezultate, pentru că îmi doream mai mult, şi pe cele două reprize modeste, de la Botoşani şi Farul. Nu sunt de acord că şansele sunt mici la titlu, dacă noi vom câştiga jocurile pe care le avem, dacă vom arăta determinare, situaţia se poate schimba, nu cred că vreo echipă este ieşită din calcul. Avem problemele vechi, cu Bancu, Baiaram, Căpăţână. Trebuie să ne trezim şi atitudinea noastră trebuie să fie alta, asta e concluzia, că intrăm relaxaţi, deşi am pus preţ pe asta la pregătirea jocului, dar se pare că nu am putut să reacţionăm. Trebuie să învăţăm din aceste reprize proaste şi să jucăm fotbal din primul minut. Este posibil ca jucătorii să fi intrat pe vârfuri cu Farul, dar eu nu le-am lăsat impresia că vom avea un meci uşor, le-am spus că nimeni nu le va oferi nimic, nu mă aşteptam în niciun moment că vom face greşelile pe care le-am făcut, la experienţa jucătorilor pe care-i avem. Cred că CFR va alinia cea mai bună echipă, nu vor fi multe schimbări faţă de meciul cu FCSB, probabil va apărea Deac din primul minut. Dacă am făcut o partidă modestă la Constanţa, vor fi schimbări şi la noi în echipă, pe lângă Arlauskis. Când nu ai rezultate, trebuie să iei măsuri. Vor mai pleca jucători, pentru că avem foarte mulţi în lot, dar asta nu înseamnă că facem curăţenie, mai sunt şi jucători aproape de finalul contractului” a declarat Eugen Neagoe.