La data de 7 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc.
Astfel, trei bărbați au fost prinși în flagrant delict, după ce ar fi comercializat cocaină, pentru 2.000 de lei. În urma controlului corporal, asupra unuia dintre aceştia a fost descoperită cocaină. Activitatea a fost urmată de şapte percheziţii domiciliare, toate în municipiul Craiova, la locuințele utilizate de bărbaţi, iar, în urma acțiunii, au fost descoperite și ridicate peste cinci grame de cocaină, precum și două cântare electronice de precizie. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – 2023, patru bărbaţi ar fi vândut, în repetate rânduri, droguri de mare risc, respectiv cocaină, către consumatori din municipiul Craiova, pentru 500 de lei per gram. De asemenea, un al cincilea bărbat ar fi înlesnit activitatea a doi dintre aceştia, în ceea ce priveşte comercializarea drogurilor. În cursul zilei de 7 februarie a.c., procurorul de caz din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova a dispus reținerea, pentru 24 ore, față de cei trei bărbați prinși în flagrant delict, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Ieri, 8 februarie a.c., a fost solicitată arestarea preventivă față de toți cei cinci bărbați, doi dintre aceștia în lipsă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj dispunând arestarea preventivă, pentru 30 de zile, față de doi bărbați și măsura controlului judiciar cu privire la cel de-al treilea. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.