Avem de acum două mari mitinguri-mamă, care nu dau semne să se epuizeze: unul în Piaţa Victoriei, mult mai corpolent seară de seară şi altul la Palatul Cotroceni, deloc firav. Şi la unul şi la celălalt se scandează, în pofida frigului nemilos, într-un repertoriu diversificat, şi mult îmbunătăţit, demisia guvernului Grindeanu şi, respectiv, demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Care s-a şi aflat, în mijlocul celor din Piaţa Victoriei, încercând inoperant, miercuri, un dialog şi cu cei de la Palatul Cotroceni. În opinia sa, „imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei, cu telefoanele iluminate (…), românii au ieşit pe stradă şi au readus lumina în procesul democratic”. Numai că feeria luminiţelor este patentată pe maidanul din Kiev, acum patru ani. Simbolistica evenimentului o cunoaştem. Protestatarii de la Cotroceni nu se sincronizează deloc cu cei din Piaţa Victoriei. Cum Valer Dorneanu, preşedintele CCR, după abrogarea OUG 13/2017, ce avea drept scop modificarea Codului Penal, în acord cu dispoziţii mai vechi ale Curţii Constituţionale, a anunţat ieri respingerea cererii Avocatului Poporului, cu majoritate de voturi, adăugând că este inadmisibilă, am putea spune că, pe cale juridică „Ordonanţa discordiei” rămâne o amintire. Nu a produs efecte. S-a spus, deja, repetat că fusese inabil promovată de Guvern, dar nu ilegitim. Deşi la 10 ani, de la admiterea în UE, din cele peste 1.200 de ordonanţe de urgenţă ale guvernelor care s-au perindat, vreo 34 au fost în domeniul justiţiei. „Oricât de fragilă ar fi democraţia noastră, preciza pentru site-ul euronews europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, e de neconceput ca legile să fie făcute în stradă, sub presiune şi emoţie. Procedând astfel am ignora cel mai improtant mecanism democratic, care este votul popular”. Concluzia eurodeputatului român: recentele evoluţii caracterizate de ample proteste de stradă sunt rezultatul unei bătălii politice, care din păcate nu s-a încheiat după alegeri. Un punct de vedere raţional. În Parlament, preşedintele Klaus Iohannis enunţase recent, „marja” în care principalul partid de guvernământ poate să acţioneze: „retragerea ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult”. Ieri, ministrul justiţiei, Florin Iordache, a demisionat. În traducere liberă, fiecare înţelege ce crede de cuviinţă în această fază a lucrurilor. Protestele continuă şi nu s-a ieşit din baricadarea în nervozitate. Pancarte noi sunt date în lucru, protestatarii rămân la datorie. Prin Decizia numărul 405 din 15 iulie 2016, CCR motivase cum trebuie definită „infracţiunea de abuz în serviciu” pentru a fi în acord cu Constituţia: sintagma „îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul dispoziţiilor (…) din Codul Penal, nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează prin încălcarea legii”. OUG numărul 13/2017 a fost abrogată pe un fond de stare emoţională. Evident se va trece la o reglementare mult mai elaborată, presupunem, de către Parlament, pe bază de proiect de lege. Protestele din stradă ne sugerează cât de divizată este societatea şi cât de dezbinaţi suntem cu toţii. Fiecare tabără are propriul punct tranşant de vedere. Dificultatea cea mare este identificarea unei „mediane” convenabile, de care suntem sau nu capabili.
