Craiova: Cercetat penal după ce a fost prins băut la volan

0
390
etilotest2Conform IPJ Dolj, ieri dimineaţă, în jurul orei 07.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie, aflată în serviciul de patrulare, l-au depistat pe Claudiu M., de 25 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada A.I.Cuza din municipiu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii l-au testat pe tânăr cu aparatul etilotest, astfel că acestuia i s-a stabilit o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la U.P.U. Craiova în vederea recoltării de probe biologice.
Poliţiştii craioveni au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în stare de ebrietate.