S-a dat startul pentru obţinerea gradaţiilor de merit în învăţământ

0
538

De ieri, a început procesul de acordare a gradaţiilor de merit – sesiunea 2016 – pentru cadrele didactice care îndeplinesc toate condiţiile cerute de lege. Este un calendar lung, cu punct terminus data de 11 august 2016. Pe 1 martie, cei care sunt îndreptăţiţi pot să îşi depună dosarele în vederea dobândirii drepturilor salariale.

Ştefan Vasile

Conform legislaţiei, în 2016 cuantumul gradaţiilor de merit este de 25% din salariul de bază. Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul stabilit prin acordarea a 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, se scade totalul gradaţiilor acordate personalului aflat în plată la 1 septembrie 2016, având în vedere că aceste drepturi se acordă pe o perioadă efectivă de cinci ani, fără a fi luate în calcul intervalele de suspendare a plăţii, din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării catedrei sau postului didactic.

Cei care primesc aceste beneficii până la 31 august 2016, pot să îşi depună dosarul pentru o nouă apreciere materială de merit. Personalul pensionat nu poate primi drepturile, excepţie făcând cei care sunt păstraţi în sistem, conform legislaţiei, până la finalizarea acordării gradaţiilor. Inspectorul şcolar general din fiecare judeţ numeşte, prin decizie, comisia de evaluare a dosarelor depuse, având următoarea componenţă: un preşedinte (inspector general adjunct/ directorul Casei Corpului Didactic/ directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională); secretar (un referent/consilier de la compartimentul salarizare-normare); membri (inspectori, metodişti etc.).

Un calendar lung, pentru obţinerea unor drepturi

Conform legii, pe 8 februarie s-a dat startul pentru acordarea drepturilor de merit. „Până pe 19 februarie, comisia paritară de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj va finaliza detalierea punctajelor aferente şi stabilirea ponderii gradaţiilor de merit, pe categorii de personal şi pe discipline de învăţământ. Între 22-26 februarie se vor comunica fişele de evaluare, de către ISJ Dolj, în teritoriu, urmând ca în intervalul 1-18 martie să fie întocmite şi depuse, de către candidaţi, dosarele şi avizele obţinute de la unitatea de învăţământ unde activează. Între 1-22 aprilie, va urma analizarea documentelor, de către inspectorul care coordonează disciplina de învăţământ, cu sprijinul Consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea pretendentului. Pe 18 mai, la avizierul ISJ va fi afişată lista cu punctajele obţinute în urma evaluării, eventualele contestaţii fiind soluţionate între 23-25 mai, iar pe 30-31 mai va fi înaintat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice tabelul validat cu personalul didactic care poate primi gradaţii de merit, pe 11 august fiind emis, în acest sens, Ordinul ministrului. Este o procedură destul de lungă, dar nu facem decât să aplicăm legea”, a declarat prof.  Ştefan Vasile, director al Casei Corpului Didactic Dolj şi preşedinte al Comisiei judeţene pentru acordarea gradaţiei de merit.