Generalul Florian Coldea, care conduce interimar Serviciul Român de Informaţii (SRI), în urma demisiei lui George Maior, a respins „categoric”, ieri, după cinci ore de audieri în faţa comisiei parlamentare comune de control a SRI, acuzaţiile făcute la adresa sa de deputatul PMP Elena Udrea, pe care le-a caracterizat ca fiind „denigratoare” şi „lipsite de orice fundament real”. Acesta a precizat că „pe durata anului trecut, puternic marcat de retorica electorală”, SRI şi conducerea sa au „acţionat în condiţii de deplină neutralitate şi echidistanţă”, iar colaborarea cu celelalte instituţii ale statului a fost „strict în limitele legii”. La un moment dat, generalul a solicitat comisiei de control a Parlamentului permisiunea de a se retrage din şedintă pe perioada în care directorul general pentru securitate al SRI, care a realizat o verificare internă in cadrul Serviciului, a prezentat concluziile raportului. „În ceea ce priveşte afirmaţiile publice din ultima perioadă, la adresa instituţiei şi a mea personal, după ce am răspuns tuturor întrebărilor am solicitat comisiei permisiunea de a mă retrage, astfel încât directorul general pentru securitate, cel care a iniţiat şi realizat verificarea internă, să poată prezenta în condiţii obiective informaţiile rezultate din această verificare şi să răspundă la întrebările comisiei”, a explicat Coldea. Revenind la acuzaţiile formulate la adresa sa de fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, şeful SRI a spus că „resping categoric afirmaţiile exprimate public la adresa SRI şi a mea, pe care le consider denigratoare şi lipsite de orice fundament real. Desigur, însă, cred că orice persoană responsabilă care consideră că are cunoştinţe despre posibilite încălcări ale legii sau regulamentelor SRI poate şi trebuie să se adreseze instituţiilor abilitate, respectiv Ministerului Public şi/sau, după caz, Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI”. Președintele Comisiei permanente comune a Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra activității SRI, Georgian Pop, a precizat ieri, înainte de începerea ședinței în care urma să fie audiată conducerea serviciului de informații, că unul din punctele aflate pe ordinea de zi este cel legat de acuzațiile la adresa SRI formulate de Elena Udrea. „Vom analiza și vom face audieri și pe temele și acuzațiile lansate și afirmațiile făcute în spațiul public în ultima perioadă la adresa SRI sau la adresa conducerii Serviciului Român de Informații și fac aici o precizare foarte importantă. Din punct de vedere procedural, ne aflăm în situația în care comisia s-a autosesizat. Precizez public că, până la data începerii acestei ședințe, deși acuzații publice au fost făcute de mai bine de o săptămână, nu am primit nici o informare sau solicitare oficială din partea cuiva să analizăm vreun aspect”, a afirmat Pop.
Acasă Actualitate Actualitate internă Coldea: Resping categoric afirmaţiile făcute la adresa mea, sunt denigratoare şi fără...