Arestat pentru trafic de influenţă la SPCLEP Craiova

0
456

Un craiovean de 40 de ani a ajuns în arest pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant cu 250 de euro primiţi pentru a “rezolva” rapid eliberarea unei cărţi de identitate provizorii. Anchetatorii au stabilit că bărbatul, deşi nu era angajat, îşi făcea veacul prin sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Craiova, şi, în schimbul unor sume cuprinse între 50 şi 200 de euro facilita obţinerea documentelor de identitate. La sfârşitul săptămânii trecute a fost arestat pentru 30 de zile, însă ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj continuă în acest caz.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au demarat, la jumătatea lunii trecute, cercetarea lui Ioan Kovacs, de 40 de ani, din Craiova, despre care prinseseră de veste că, în schimbul unor sume de bani, intervine pe lângă funcţionari ai SPCLEP Craiova, pentru a facilita întocmirea sau preschimbarea unor cărţi de identitate şi a altor documente de stare civilă în regim de urgenţă.

Bărbatul racola persoane din rândul celor care se prezentau la SPCLEP Craiova în vederea obţinerii unor documente de stare civilă, de la care pretindea sume cuprinse între 50 şi 200 euro, pentru rezolvarea în regim de urgenţă a cererilor lor. Cei care plăteau, beneficiau de un regim preferenţial în obţinerea documentelor solicitate, mai exact le primeau în aceiaşi zi, sau cel mai târziu în ziua următoare. Pentru prinderea bărbatului s-a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire.

Astfel, pe 4 februarie a.c., în jurul orei 13.00, investigatorul, având în buzunar 300 de euro (6 bancnote marcate criminalistic cu menţiunea “TRAFIC”), l-a sunat pe Ioan Kovacs, întâlnindu-se un sfert de oră mai târziu, în faţa sediului instituţiei, pe strada Unirii din Craiova. Investigatorul i-a spus că este din oraşul Rovinari, şi-a pierdut cartea de identitate şi doreşte să obţină una nouă, cu reşedinţa pe municipiul Craiova, întrucât intenţionează să susţină un examen auto. Ioan Kovacs s-a oferit să-1 ajute şi, aflând că investigatorul nu deţine certificat de naştere i-a propus să-i faciliteze obţinerea unei cărţi de identitate provizorii spunându-i că are nevoie de o persoană care să-1 ia în spaţiu. “Treaba” era aranjată, unchiul şi mătuşa investigatorului făcându-şi apariţia cu actul de proprietate al imobilului şi certificatul de nomenclatură stradală. Kovacs i-a luat pe toţi în holul instituţiei, a completat o cerere pentru eliberarea actului de identitate pe numele investigatorului, cei doi au intrat apoi în secretariatul unităţii şi de aici în biroul directoarei SPCLEP, Madlen Voicinovschi, de unde au plecat în incinta Poştei de pe strada Unirii, unde au fost făcute fotografiile necesare obţinerii cărţii de identitate provizorii. Au revenit în sediul SPCLEP Craiova, la rudele investigatorului, cărora le-au lăsat toate documentele, apoi au ieşit din nou din curte. Odată aflaţi în stradă, Ioan Kovacs i-a cerut investigatorului sub acoperire suma de 250 euro spunându-i „dă-mi 200 pentru şefa şi dă şi ceva pentru mine, cât vrei tu”. Investigatorul i-a înmânat lui Kovacs suma de 200 euro şi 1-a întrebat dacă „50 e bine”, iar suspectul a fost de acord, primind de la investigator încă 50 de euro, în total suma de 250 euro, după cum au consemnat procurorii în referatul prin care s-a cerut arestarea preventivă a bărbatului. Kovacs a intrat în magazinul din vecinătatea sediului SPCLEP, de unde l-a “săltat” echipa operativă.

A spus că banii de şpagă erau pentru plata… facturii la CEZ

La percheziţia făcută asupra sa, oamenii legii au descoperit: 50 de dolari, 270 lei, o carte de identitate pe numele unei femei, 250 de euro şi 7 timbre fiscale în valoare de 2 ron fiecare. În buzunarul din spate al pantalonilor au fost găsite cele 5 bancnote din cupiura de 50 euro marcate criminalistic şi încă 15 lei. Cu privire la aceste sume de bani, suspectul a declarat că sunt bani personali, iar cei 250 euro găsiţi în buzunarul din spate al pantalonilor au fost primiţi de la un băiat pentru a plăti o factură la CEZ. Tot în buzunarele lui s-au găsit cheile personale, dar şi o legătură de chei despre care s-a stabilit că aparţin directoarei SPCLEP, Madlen Voicinovschi, fiind cheile utilizate de aceasta la biroul său personal, fişetele din birou cât şi de la un spaţiu unde erau depozitate materiale şi arhivate listele electorale. Cheile i le dăduse chiar ea, în dimineaţa respectivă, după cum le-a spus anchetatorilor, şi asta în ciuda faptului că bărbatul nu este angajatul instituţiei.

I-a dat cheile să mute un fişet

Directoarea SPCLEP Craiova, Madlen Voicinovschi, ne-a explicat că, bărbatul nu este şi nu a fost vreodată angajat al instituţiei, dar îşi făcea veacul prin curtea sediului, unde îi mai ajuta pe cei care nu ştiau carte să-şi completeze cererile. În cursul zilei respective, l-a rugat să o ajute cu mutatul unui fişet din fier şi a unor top-uri de hârtie, i-a dat cheile ca să deschidă, însă n-a sesizat că nu le-a mai primit înapoi până când nu a fost anunţată de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj să vină să le ridice: “În ziua respectivă l-am rugat să mă ajute să mut dintr-un birou într-altul un fişet din fier şi 50-60 de top-uri de hârtie, pentru că era greu şi majoritatea angajaţilor de aici sunt femei. I-am înmânat cheile, am stat acolo un timp, apoi a sunat telefonul, am plecat, şi nu am sesizat că nu mi-a restituit cheile. Ceva mai târziu, în aceeaşi zi, am fost sunată de la Parchet să merg să-mi ridic cheile, 16 la număr şi mi s-a explicat că eu nu fac obiectul cercetărilor în dosar”, ne-a declarat Madlen Voicinovschi.

O mulţime de documente de stare civilă găsite la locuinţa sa

După flagrant a urmat o percheziţie la locuinţa lui Kovacs, unde au fost descoperite un număr foarte mare de documente şi acte de stare civilă, în copie şi original, destinate obţinerii de cărţi de identitate şi acte de stare civilă. S-a stabillit că inculpatul a facilitat, în schimbul unor sume de bani, obţinerea unui număr foarte mare de acte de identitate sau de stare civilă, o parte dintre cei “rezolvaţi” fiind titulari ai actelor găsite la domiciliul său.

Faptele săvârşite de inculpat “sunt deosebit de grave, având în vedere că rezultă indicii certe de implicare în activitatea infracţională şi a unor salariaţi din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Craiova, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu avea nici o calitate oficială şi a fost tolerat să-şi desfăşoare activitatea infracţională în cadrul instituţiei”, au mai reţinut procurorii. Ţinând seama de aceste lucruri, dar şi pentru a-l împiedica să ia legătura cu cei ale căror documente au fost găsite la locuinţa sa, anchetatorii l-au reţinut pe bărbat, iar joi, 5 februarie a.c., au cerut şi au obţinut la Tribunalul Dolj arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului. Kovacs a contestat măsura arestării preventive, contestaţia sa urmând să se judece astăzi la Curtea de Apel Craiova. Procurorii continuă ancheta la SPCLEP pentru a stabili dacă bărbatul avea complici cu care împărţea şpaga.