Universitatea din Craiova a deschis şantierul centrului de cercetare INCESA

0
374

Gerul năprasnic şi zăpada nu constituie un impediment pentru deschiderea de noi şantiere. A demonstrat-o Universitatea din Craiova! Ieri, la minus 15 grade, s-a pus piatra de temelie a Centrului de Cercetare pentru Ştiinţe Aplicate (INCESA), care se va ridica pe platforma Facultăţii de Electrotehnică. Clădirea va avea o suprafaţă de 4500 de metri pătraţi desfăşuraţi şi va fi compusă din patru centre de cercetare în domeniile inginerie mecanică, inginerie electrică, biotehnologie şi bioinginerie,  ştiinţa calculatoarelor. În noua instituţie, ce trebuie finalizată în maximum 16 luni, vor lucra cercetători de prestigiu de la Universitatea din Craiova, dar şi din întreaga regiune a Olteniei.

Un atuu pentru noua evaluare

Conducerea Universităţii speră ca noul centru de cercetare, o investiţie finanţată din fonduri europene, să plaseze instituţia de învăţământ superior,  în categoria centrelor de educaţie şi cercetare de excelenţă la noua evaluare care va începe în luna martie a.c.. Acestea au fost primele gânduri exprimate de rectorul Universităţii, prof. univ.dr. Ion Vladimirescu, cu puţin înainte de a pune prima cupă de ciment la temelia construcţiei, în prezenţa profesorilor, şi a prefectului de Dolj şi parlamentarilor liberali, prezenţi la eveniment. „Ne-am strâns în acest loc să predăm frontul de lucru pentru a realiza una dintre construcţiile, cred eu, foarte valoroase pentru instituţia numită, Universitatea din Craiova. Este vorba de realizarea unei infrastructuri de cercetare în ştiinţe aplicate. În acest context, când universităţile din România sunt supuse permanent unei evaluări externe în vederea clasificării şi ierarhizării în domeniul de studiu, un astfel de obiectiv este binevenit, pentru că o pondere importantă în criteriile de evaluare în vederea clasificării şi ierarhizării domeniului de studiu o constituie cercetarea ştiinţifică. Acest obiectiv în mod sigur ne va ajuta să facem pasul să ajungem în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare de excelenţă”, a declarat prof.univ.dr. Ion Vladimirescu.

Investiţie de 16 milioane de euro

Centrul de Cercetare pentru Ştiinţe Aplicate este o investiţie în valoare totală de 16 milioane de euro, din care 4 milioane de euro va fi construcţia clădirii. Proiectul a fost manageriat de prof.univ.dr. Nicu Bîzdoacă, care a precizat că ziua deschiderii şantierului nu a fost aleasă întâmplător. „Nu întâmplător am ales această zi să demarăm proiectul. În primul rând,  este cea mai friguroasă zi şi ne dorim să dezvoltăm cel mai avansat centru în domeniul cercetării.  doi, pentru că după cum ştiţi, au avut loc alegerile privind preşedintele Senatului şi Senatul are deja un conducător în persoana domnului profesor Ion Vladimirescu, iar începând de astăzi, se lansează acea campanie de depunere a candidaturilor pentru poziţia de rector, fapt care sunt convins că arată care este nivelul pe care Universitatea din Craiova îl aşteaptă de la viitorul rector”, a adăugat prof.univ.dr. Nicu Bâzdoacă, managerul proiectului. Contractul este preluat de aceeaşi firmă care lucrează şi la noul sediu al Facultăţii de Drept. Condiţiile însă par a fi mult mai drastice. „ Termenul de execuţie al lucrării este de 16 luni. Dacă nu va fi gata la termen, lucrarea va continua cu banii constructorului”, a completat managerul proiectului.

CASETĂ :

Clădirea va avea patru centre de cercetare şi 12 laboratoare dotate cu echipamente performante, avansate la nivel mondial, metode de mare actualitate în spaţiul european al cercetării, elemente care pot contribui la dezvoltarea şi afirmarea cercetării româneşti in spaţiul concurenţial european.