În tentativa aplanării divergenţelor din sânul comunităţii internaţionale pe tema dosarului sirian, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a întreţinut telefonic, miercuri, 8 februarie a.c., cu omologul său rus, Dmitri Medvedev. Veto-ul Chinei şi Rusiei, în Consiliul de Securitate al ONU, asupra unui nou proiect de rezoluţie de condamnare a represiunii din Siria, a suscitat o vagă indignare în ţările arabe şi occidentale. „În pofida divergenţelor noastre, sper ca Rusia să sprijine planul Ligii Arabe pentru convingerea lui Bachar al-Assad, pentru a elimina şi a preveni un război civil ce ameninţă integritatea Siriei şi stabilitatea în întreaga regiune, permiţând angajarea unei tranziţii politice ordonate”, a indicat comunicatul de presă de la Elysee. Nicolas Sarkozy a subliniat, de asemenea, omologului său rus, „necesitatea de a spori presiunea asupra regimului sirian, de a opri represiunea brutală împotriva poporului sirian, spre a realiza, în cele din urmă, aspiraţiile acestuia la libertate şi democraţie”. La rândul său, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a pus în gardă pe omologul său francez asupra oricărei acţiuni unilaterale precipitate, potrivit comunicatului Kremlinului. Cu o zi înainte, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, se deplasase la Damasc, pentru discuţii cu preşedintele sirian. Reacţionând, miercuri, la promisiunile făcute de Assad cu această ocazie, Alain Jupe, ministrul francez al Afacerilor Externe, a denunţat următoarele: „Aceasta este o manipulare, în care noi nu vom cădea şi nu este pentru prima dată. (…) Deci, eu nu cred absolut în angajamentele regimului sirian, care s-a discreditat. (…) De când a masacrat 6.000 de concitadini nu mai are legitimitate”. Apelul Rusiei la un dialog între forţele care se confruntă în Siria se distanţează de Casa Albă. Interogat asupra posibilităţii lansării unui asemenea dialog, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama, Jon Carney, a afirmat că „Assad a reprimat brutal poporul său şi această represiune continuă la ora actuală. Noi nu credem că dialogul este încă posibil. Assad a făcut alegerea”. Un apel repetat al Turciei, prin ministrul său de Externe, Ahmet Davutoglu, menţionează necesitatea organizării „cât mai curând posibil” a unei conferinţe internaţionale, cu actori regionali şi internaţionali, pentru soluţionarea paşnică a crizei siriene. Pe această problemă, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a întreţinut cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, pentru a coopera în „restaurarea stabilităţii şi păcii în Siria”. Să mai menţionăm că David Cameron, premierul britanic, îşi exprimase, miercuri, „încrederea foarte limitată” în rezultatul vizitei în Siria a şefului diplomaţiei ruse. Ştirile care răzbat din Damasc confirmă că şansele revenirii „la calm” sunt minime şi, în continuare, se înregistrează victime, augmentând o îngrijorare regională şi nu numai.