Avocat de ţinută şi profesor de drept la Universitatea din Atena, Haris Pambuchi, exprimă, pentru „Le Monde”, un punct de vedere articulat privind ţara sa. Realmente interesant. Şi îl prezentăm în sinteză. Astăzi, grecia şi grecii trăiesc o tragedie greacă. Povestea în sine este simplă: o enormă datorie externă, un deficit public care a crescut ameţitor după 2007 şi o situaţie economică înrăutăţită după criza din 2008. Toate acestea n-ar fi atras interesul pieţelor financiare dacă Grecia nu făcea parte din zona euro. Constatarea este evidentă. Nu se vorbeşte de o problemă greacă, de datoria acestei ţări, ci de o problemă europeană, de datoria europeană. Grecia a servit, de fapt, ţap ispăşitor pentru o problemă europeană. Ea s-a impus printr-un plan de redresare bugetară, condamnat de la început, fiind prost conceput, prost pregătit şi, desigur, prost executat. Grecia trebuia să facă un efort. Fie. Dar a suferit un electroşoc social, economic şi politic, ceea ce este injust. Acesta a impus o contracţie a lichidităţilor în economia greacă şi este evident că a fost o problemă de solvabilitate europeană. Devenind un caz, Grecia permite Europei să menţină problema într-un perimetru limitat şi să câştige timp, în timp ce dovedeşte că nu are instrumente instituţionale pentru a face faţă crizei. Gestul colectiv de solidaritate „al celorlalţi” poate fi înţeles. Dar retorica este nepotrivită. Retorica „Grecia este un caz special” şi tratarea în leprozerie este inacceptabil, eronat, injust şi periculos. Eronat de la început. Nu este adevărat că grecii nu muncesc. Grecia a consimţit un efort fără precedent în 2010, şi-a redus deficitul public cu 5% într-un an. Desigur, ţara are nevoie de reforma structurală a sistemului politic, administrativ, fiscal, etc. Dar se poate transforma în doi ani o ţară marcată de 30 de ani de pribegie? Formula aleasă este calea spre creştere economică sau depresie profundă, instabilitate socială, haos politic? În aceste circumstanţe, este justă acuzarea Greciei? Formula aleasă şi impusă este corectă? A existat un mecanism instituţional de gestionare a crizei datoriei europene? Se afirmă că, indiferent de situaţie, contribuabilii din alte ţări n-ar trebui să finanţeze deficitul grec. Desigur, dar deficitele unora nu sunt excedentele altora? În plus, pentru a opri acest cerc vicios nu ar trebui să se aplice o politică care să stimuleze creşterea economică şi în Grecia şi a elibera, astfel, partenerii noştri de sarcina de a fi solidari? Este periculos a trata un grup ca un paria atunci când aparţine unei comunităţi animată, în principiu, de solidaritate. Este o înfrângere morală. Astăzi Grecia, mâine cine urmează? Grecia este o ţară cu o poveste unică, care poartă Europa congenital. Nu este nevoie să subliniez contribuţia greacă la filosofie, democraţie şi influenţa Europei în lume. În cursul îndelungatei sale istorii, Grecia s-a găsit la răscruce de drumuri, în diverse bătălii critice şi întotdeauna a ales just. Nu mai enumăr momentele istorice. Europa trebuie să trateze cu demnitate Grecia, nu atât în interesul Greciei, cât al Europei. Şi trebuie să înceteze a mai considera această ţară o paria a Europei.
