Agricultorii primitori de subvenţii, supravegheaţi din satelit şi avion

0
384

Fermierii care cer mai multe subvenţii decât ar trebui sau cei care încalcă prevederile Politicii Agricole Comune (PAC) vor putea fi rapid prinşi în fapt de camerele de vederi ce vor fi instalate pe drone (avioane fără pilot, de mici dimensiuni, care pot fotografia de la înălţime terenurile) şi prin imagini luate de la înălţimea sateliţilor, conform portalului de agricultură agroazi.ro. Astfel, potrivit publicaţiei online, în Uniunea Europeană va fi introdus un sistem de supraveghere a fermierilor cu ajutorul dronelor şi prin satelit. “Asta deoarece fermele europene îi costă anual miliarde de euro pe plătitorii de taxe din Uniune. Sumele sunt acordate fermierilor, sub formă de subvenţii, însă cazuri de fraudă şi folosire inutilă a banilor ies deseori la iveală”, se arată pe agroazi.ro. Se pare că sateliţii sunt deja folosiţi în domeniu, iar în Marea Britanie, de exemplu, este mult mai ieftin de supravegheat o fermă cu ajutorul imaginilor din satelit. <<Pe britanici îi costă 400 de euro pentru o vizită a unui inspector pe teren (plata acestuia, combustibilul necesar deplasării, cazarea, diurna etc), în timp ce imaginile din satelit pentru aceeaşi fermă costă 150 de euro. În 2010, circa 70% dintre controalele pe suprafeţe pentru care fermierii europeni primiseră subvenţii au fost efectuare cu ajutorul imaginilor din satelit. Însă sistemul nu este infailibil. Austria, de exemplu, nu îl foloseşte, deoarece umbrele făcute de lanţurile muntoase afectează acurateţea imaginilor din satelit. Şi Scoţia a decis să nu folosească sistemul, deoarece “cerul este deseori acoperit, condiţii care fac imposibilă fotografierea de la mare înălţime”>>, scrie agroazi.ro. Cât despre România, fermierii sunt deja supravegheaţi din satelit. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură urmăreşte deja la orice oră cursul banilor de pe ogoarele agricultorilor, câteva zeci de mii de fermieri care au declarat că au mai mult teren, fiind deconspiraţi.