Fotbalul nu e pentru ei! “U” Craiova nu s-a impus nici cu o echipă din liga a 4-a germană

0
731

Primul test din stagiul de pregătire din Antalya şi totodată prima apariţie într-un meci în 2024 a fost una extrem de dezamăgitoare pentru Universitatea Craiova, care a remizat, scor 1-1, cu formaţia Greifswalder FC, echipă din Regionalliga Nordest, una dintre seriile Ligii a IV-a din Germania. Partida a fost una anostă, ambele goluri fiind marcate în primul sfert de oră, din faze fixe. În minutul 8, Andrei Ivan a transformat un penalty obţinut tot de el, după o acţiune a lui Mitriţă. În minutul 12, nemţii au egalat prin Brandt, dintr-o lovitură liberă de la 18 metri dictată după faultul lui Creţu, care şi-a tras intens de tricou adversarul direct, la marginea careului.

Pe tabelă a fost egalitate, dar pe teren am constatat un plus de viteză în joc, o posesie superioară şi oareşce ocazii mai clare în dreptul celor de la Greifswalder. Mai interesante au fost replicile comentatorului partidei pe canalul oficial de Youtube al Universităţii Craiova, care a exprimat plastic obiectivul de a aduce titlul în Bănie anul acesta. „Vrem şi noi să dăm foc la oraş, precum Napoli, după 33 de ani” dixit simpaticul reprezentant al clubului din Bănie. Cu asemenea prestaţii precum cea din primul meci al anului, oltenii îşi pot da foc la obiective încă de pe acum.

Ivalo Petev nu a putut conta pe Screciu şi Koljic, menajaţi după accidentări, în timp ce Basilio Ndong este la Cupa Africii, iar Maldonado abia a sosit în cantonamentul Universităţii. Finlandezul Pyry Soiri a debutat cu acest prilej la Universitatea, evoluând în cota echipei, adică slab. Fundaşul brazilian Raul Silva s-a accidentat şi a fost înlocuit cu un sfert de oră înainte de final.

În prima repriză, pentru Universitatea Craiova au jucat: L. Popescu – Soiri, Zajkov, Badelj, Bancu – Crețu, Căpățînă – Danciu, Mitriță Ivan – Markovic.

Universitatea din repriza secundă: Lazar – Vlădoiu, Tomasec, Raul Silva (Gaşpar), Benga – Mateiu, Lăpădătescu – Ișfan, Houri, Baiaram – Trică.

Pentru Greifswalder au jucat: Jakubov – Farr, Egelseder, Schmedemann, Coskun – Kratzer, Brandt, Daedlow – Cabrera, Benyamina, Sezer. Au intrat: Vonier, Rueh, Sanin, Wulff, Eshele, Kubitz, Marx, Adewole, Rosenberg.

Incredibilă declaraţia lui Baiaram de la final, acesta spunând că se bucură că echipa a făcut un joc bun: “Ne bucurăm că am făcut un joc bun, în campionat va fi altceva, acum nu punem preţ pe rezultate. Îmi propun să iau un titlu, toată lumea vrea asta. Toată lumea vrea să fie la Euro, şi eu vreau”.

Placa “rezultatele din amicale nu sunt importante” nu este valabilă, fiindcă la o asemenea diferenţă de nivel trebuie să te impui măcar ca joc, dacă nu şi pe tabelă, ori Craiova n-a reuşit practic să ajungă la poarta semiamatorilor nemţi, care au fost superiori în multe momente ale meciului.

Secunzii lui Edi Iordănescu, Ionel Gane şi Florin Constantinovici, și selecționerul naționalei U21, Daniel Pancu, au urmărit partida din tribune, dar, evident, nu au avut ce vedea.

În al doilea şi ultimul amical din Antalya, pe 14 ianuarie, Universitatea Craiova întâlnește formația FC Slovacko, ocupanta locului 4 în prima ligă din Cehia. A doua zi după amicalul cu cehii, Universitatea Craiova revine în țară, iar primul joc oficial este programat pe 20 ianuarie cu Farul Constanța, pe arena Ion Oblemenco.