Ştiinţa a învins Kecskemeti, la primul meci cu Neagoe pe bancă

0
576

În primul meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire din Turcia, Universitatea Craiova a învins cu 3-1 formaţia maghiară Kecskemeti, care, cu câteva ore mai devreme, jucase un alt amical, împotriva Rapidului, giuleştenii câştigând tot cu 3-1. În meciul în care Eugen Neagoe a debutat pe banca tehnică a Ştiinţei, golurile au fost marcate de Roguljic (47), Raul Silva (53) şi Rivaldinho (89), respectiv Hadaro (48).

Ştiinţa a dominat partida de la un cap la altul, dar toate golurile au venit după pauză. Ante Roguljic a deschis scorul în minutul 47, dintr-un penalty acordat pentru un henţ în careu. Imediat, maghiarii au egalat dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, la care Lazar n-a avut replică. În minutul 53, Raul Silva a marcat cu un şut din întoarcere, în urma unui corner executat de Roguljic. Tot Ante Roguljic a fost coautor şi la ultimul gol, croatul recuperând o minge în preajma careului advers şi i-a centrat lui Rivaldinho, care a înscris cu capul.

Eugen Neagoe a folosit formula: L. Popescu (46 Lazar) – Martic (46 Hanca), Găman (46 Papp), Mitrea (46 Raul Silva), Vătăjelu (46 Benga) – Screciu (46 Căpăţână), Creţu (46 Mateiu), Nistor (46 Roguljic) – Cîmpanu (46 Işfan), Markovic (46 Rivaldinho), Ivan (46 Danciu).

De partea cealaltă, Kecskemeti a folosit formula: A. Varga – Bodor, Polyak, Vago, Buna, Hadaro – Hatvani, Nikitscher, Horvath – B. Gyori, Greczi. Kecskemeti ocupă locul 2 în prima ligă maghiară, la 8 puncte de liderul Ferencvaros, care are însă două meciuri mai puţin. Lotul lui Kecskemeti este evaluat la 4,63 milioane de euro. Eugen Neagoe a fost coleg cu preşedintele lui Kecskemeti, Laszlo Czeh, la Ferencvaros, în sezonul 1994-1995, când „Fradi” a cucerit eventul.

Celelalte două meciuri amicale ale Universităţii Craiova vor fi în ultima zi de cantonament, pe 15 ianuarie, cu Slask Wroclaw, locul 11 din Polonia, şi cu Partizan Belgrad, locul 2 din Serbia.