Bărbat dispărut din Desa. Ample căutări ale forțelor de ordine și ale localnicilor

0
505

Polițiști din cadrul Secției 10 Poiana Mare au fost sesizați, astăzi, cu privire la faptul că Drăniceanu Florea, 61 de ani, din comuna Desa, a plecat în ziua de 9 ianuarie, la prânz, de la stâna unde lucra ca cioban, în extravilanul comunei, cu turma de ovine la păscut și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime 1,76 m, 55-60 kg, calviție totală, ușor cocoșat, fără semne particulare. La momentul plecării, bărbatul purta o geacă roșie, pantalon de stofă neagră, o căciulă  neagră și papuci din cauciuc. Polițiștii, împreună cu colegii de frontieră, voluntari din cadrul Primăriei Desa, un reprezentant al Ocolului Silvic, un paznic de vânătoare din cadrul AJVPS, precum și voluntari civili au desfășurat până la această oră activități specifice de căutare a bărbatului pe o rază de 5 km în jurul stânei, zonele vizate fiind pășunile, ochiurile de apă, pădurea.

Persoanele care dețin informații utile cu privire la bărbatul dispărut sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.