În grafic în cupele europene, echipa de handbal a Craiovei pierde contactul cu primele clasate în campionatul intern. SCM Craiovaa pierdut cu 28-22 (14-11) meciul din deplasare cu HC Zalău şi a ajuns la 5 eşecuri în Liga Florilor, unde se află pe locul 6, cu 15 puncte.
Au jucat pentru SCM Craiova în meciul cu echipa lui Gheorghe Tadici: Dzukheva, Curmenţ (portari), Trifunovic 6 goluri, Vizitiu 4, Fachinello 4, Nikolic 2, Şelaru 2, Seric 2, Rădoi 2, Ion, Tătar, Tănăsie, Gjorchevska.
În runda următoare, SCM Craiova dispută derby-u cu CSM Bucureşti, în Sala Polivalentă, marţi, 15 ianuarie, de la ora 18.30. Până atunci, sâmbătă, formaţia lui Bogdan Burcea joacă în Cupa EHF, cu Super Amara Bera Bera, în Spania.