Craioveanul care a vrut să mituiască doi poliţişti cu 2.500 de lei n-a scăpat de arest la domiciliu

0
413

Craioveanul de origine arabă care a fost prins în flagrant în timp ce voia să mituiască doi poliţişti de la Rutieră cu 2.500 de lei, a fost menţinut în arest la domiciliu. Hotărârea a fost luată ieri, de magistraţii Tribunalului Dolj, în dosarul în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru dare de mită.

spagaReamintim că fapta s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 octombrie, în jurul orei 00.30. Agenţii Constantin Iovănescu şi Adrian Fota Balaci, ambii din cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce patrulau pe strada Traian Lalescu din Craiova, au oprit pentru control un autoturism Opel Corsa, la volanul căruia se afla un bărbat de 51 de ani, din Craiova, de origine siriană, Atassi Mohammed Mujab. Oamenii legii i-au solicitat documentele pentru control, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care a fost condus la sediul Biroului Rutier, de pe strada Câmpia Islaz, pentru continuarea cercetărilor. Craioveanul le-a promis poliţiştilor 800 de euro, pentru ca aceştia să nu ia măsurile legale faţă de el, respectiv pentru a nu i se întocmi un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. Văzând că bărbatul insistă cu banii, cei doi agenţi şi-au informat superiorii direcţi, dar şi conducerea Inspectoratului cu privire la acest lucru, apoi au fost anunţaţi ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj. Echipa formată din procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj l-a prins chiar în sediul Biroului Rutier Craiova, imediat ce le-a pus pe birou poliţiştilor suma de 2500 lei. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, arestat preventiv, iar ulterior, pe 15 noiembrie 2016 a fost plasat în arest la domiciliu.

Ieri, Tribunalul Dolj l-a menţinut pe bărbat în arest la domiciliu: „Menţine măsura arestului la domiciliu dispună faţă de inculpatul ATASSI MOHAMMAD MUJAB, prin încheierea nr. 283/15.11.2016 pronunţată de Tribunalului Dolj”, se arată în hotărârea instanţei.