SUA analizează ipoteza unei retrageri totale din Afganistan

0
276

Preşedintele american Barack Obama analizează posibilitatea de a nu mai lăsa niciun soldat american în Afganistan după 2014, când este prevăzută retragerea din această ţară, a anunţat recent un oficial american de rang înalt, în timp ce preşedintele afgan se află în vizită în SUA. Scenariul potrivit căruia toţi militarii americani vor pleca în 2014 “ar putea fi o ipoteză pe care o analizăm”, a afirmat consilierul adjunct pentru securitate internă al lui Obama, Ben Rhodes, întrebat dacă preşedintele are în vedere această opţiune. Dar, a adăugat el, “noi nu excludem nicio ipoteză”. “Nu ne conducem după obiectivul unui număr precis de militari în ţară. Suntem ghidaţi de obiectivele pe care le-a stabilit preşedintele”, a adăugat el. Barack Obama are ca obiectiv ca noua armată afgană să aibă capacitatea şi mijloacele de a se apăra singură şi de a se asigura că Al-Qaida nu revine în ţară. În cadrul vizitei preşedintelui afgan Hamid Karzai, au fost evocate mai multe proiecte în presă, inclusiv cel al “opţiunii zero” militari în Afganistan după 2014.