S-a stabilit calendarul examenelor în Sănătate

0
391

Autorităţile sanitare au anunţat când vor avea loc cele mai importante examene din sistemul sanitar în 2012. Primul test important din acest an pentru doctori este programat pentru data de 14 martie, când va avea loc examenul de obţinere a titlului de medic, medic dentist, respectiv farmacist specialist. În prima decadă a lunii mai a.c. are loc sesiunea de înscrieri pentru a doua specialitate în regim cu taxă pentru medici, medici dentişti şi farmacişti specialişti. Tot în luna mai, pe data de 11, este programat examenul pentru obţinerea de atestate, iar peste numai o săptămână pe 18 mai a.c. va avea loc examenul de obţinere a gradului de specialist, respectiv principal pentru biologi, biochimişti şi chimişti.

Singurul test fixat în vară, mai exact în data de 11 iunie a.c. este examenul pentru obţinerea gradului de primar pentru medici, medici dentişti şi farmacişti. Calendarul se reia apoi în septembrie a.c., pe data de 27 fiind programat examenul pentru obţinerea de atestate. În ultima decada a lunii septembrie a.c. este programat examenul pentru obţinerea titlului de specialist anestezie şi terapie intensivă şi a diplomei EDA iar în ultima săptămână a aceleaşi luni figurează o sesiune de înscrieri pentru a doua specialitate în regim cu taxa pentru medici, medici dentişti şi farmacişti specialişti. În data de 18 octombrie a.c. doctorii vor susţine examenul de obţinere a titlului de medic, medic dentist respectiv farmacist specialist.

Concursul de Rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie este programat pentru 18 noiembrie a.c. Dacă această dată va corespunde cu un tur al alegerilor se va decala cu o săptămână.