Liga a II-a, seria a 2-a – Velcovici poate întări colonia craioveană de la Alro

0
629
Gabriel Velcovici

Fostul jucător al Universităţii Craiova, Gabriel Velcovici, este aproape de a se transfera la gruparea Alro Slatina, după ce şi-a depus memoriu de a deveni liber de contract. „Baronul” a activat în tur la Gloria Bistriţa, club care are mari probleme financiare. De asemenea, fostul coechipier al lui Velcovici la Universitatea şi Gloria, Mădălin Ciucă, se află în atenţia celor de la Alro, după ce s-a despărţit de Gaz Metan Mediaş. Consilierul tehnic al aluminiştilor, Ion Pârvulescu, a declarat că ambii jucători sunt în atenţia grupării de pe malul Oltului, însă nu şi mijlocaşul Cosmin Gângioveanu, care şi-a reziliat contractul cu Rapid, acesta fiind catalogat drept un jucător-problemă. „Suntem discuţii cu Velcovici, care şi-a depus memoriu să devină liber. De asemenea, Ciucă este un jucător experimentat care ne-ar putea ajuta. Despre Gângioveanu nu a existat nicio discuţie, are calităţi bune, dar este greu de stăpânit, este dificil şi nu ştiu dacă ar fi o soluţie pentru noi. El pe unde a fost a avut numai conflicte”, a declarat Pârvulescu pentru Gazeta Nouă. Alro a mai transferat alţi doi craioveni în iarna aceasta, mijlocaşul Robert Săceanu, ultima oară la FC Snagov, şi atacantul Laurenţiu Boroiban, de la Gaz Metan Severin, ambii fiind liberi de contracte. La Alro mai evoluează şi alţi foşti componenţi ai Ştiinţei, portarul Marian Mecea, fundaşul Ionuţ Stancu şi atacanţii Stoianof şi Crăciun, dar şi antrenorii Daniel Mogoşanu şi Dan Păsărin şi medicul Claudiu Stamatescu. Reunirea lotului este programată pe 16 ianuarie, iar în februarie Alro va efectua un cantonament în Antalya.