Accident la Gogoşu

0
641
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DC 120, în afara comunei Gogoșu a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un camion condus de un bărbat de 52 ani, din Craiova, pe DC 120, în afara comunei Gogoșu s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier conducătorul vehiculului şi un bărbat de 51 de ani, pasager în camion au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştienţi şi cooperanţi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.