Partidul Conservator are un avans de 10 procente, în sondajele de opinie, în faţa Partidului Laburist, înaintea alegerilor parlamentare anticipate din Marea Britanie. Ultima dezbatere televizată, între Boris Johnson, liderul conservatorilor, şi liderul laburiştilor, Jeremy Corbyn, organizată de BBC, nu a adus surprize. Potrivit unui sondaj YouGov, premierul Johnson a încheiat cu un uşor avantaj (52%) faţă de 48% cât a luat adversarul său. De altfel, cei doi lideri n-au riscat prea mult, fiecare insistând pe punctele forte: premierul Boris Johnson a stăruit pe Brexit, iar Jeremy Corbyn asupra Serviciului Naţional de Sănătate (NHS). Potrivit Electoral Calculus, în media sondajelor de opinie din perioada 28 noiembrie – 4 decembrie, Partidul Conservator are o intenţie de vot de 48% faţă de 32,9% pentru Partidul Laburist. Convertite în mandate de deputat, aceste scoruri ar da un număr de 335 mandate conservatorilor (326 fiind majoritate absolută) în Camera Comunelor cu 650 de membri, faţă de 233 pentru laburişti. Aceştia din urmă au crescut cu 3-4 procente de la debutul campaniei în urmă cu o lună pe seama Partidului Liberal Democrat. Partidul Naţionalist Scoţian (SNP) este creditat cu 44 de mandate din cele 59 de care dispune Scoţia în Camera Comunelor. Alegerile pentru Camera Comunelor se desfăşoară prin scrutin majoritate uninominal, candidatul care obţine cele mai multe voturi, într-o circumscripţie, fiind declarat învingător.