Atenţie la bancomate!

0
470

 Un bărbat din Filiaşi, care a mers la un bancomat să retragă bani, a observat, pe fanta de eliberare a bancnotelor, ataşată o bandă adezivă. Acesta i-a anunţat pe angajaţii băncii şi pe polişti de posibilitatea producerii unui furt. “Deocamdată, nu am primit vreo sesizare scrisă din partea angajaţilor unităţii bancare sau a vreunei persoane, cu privire la un prejudiciu. Am demarat cercetările, să vedem dacă a avut loc un caz de furt”, a precizat insp. principal Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Metoda, chiar dacă este depăşită, mai dă încă roade. Astfel, prin ataşarea benzii adezive, o parte dintre bancnote rămân lipite, iar persoana care retrage banii îşi dă seama mai târziu că are mai puţin numerar. Oamenii legii le recomandă cetăţenilor să numere imediat după retragere bancnotele şi să sesizeze eventualele nereguli.