Lui Burleanu i-ar conveni o grupă cu Anglia, Ucraina şi Irlanda de Nord

0
419

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că şi-ar dori ca adversari la Campionatul European din 2016 naţionalele Angliei, Ucrainei sau Rusiei şi Irlandei de Nord. “Grupa ideală pe care mi-aş dori-o ar fi una pe care să o putem câştiga sau din care să ne calificăm. Ţinând cont că suntem în urna 3, din urna 1 mi-aş dori Anglia, din urna 2, Ucraina sau Rusia, şi din urna 4, cred că Irlanda de Nord. Asta ar putea fi o grupă ideală. E strict grupa aleasă de mine, nu ştiu ce grupă şi-ar dori selecţionerul. Nu mă susprinde că unii jucători îşi doresc Franţa, dacă am pica cu Franţa, am putea juca în deschidere. Să ai o asemenea posibilitate ar fi un element plăcut şi motivator”, a declarat Burleanu. Oficialul FRF a afirmat că pentru cantonamentul echipei naţionale cu jucători din ţară, de la sfârşitul lunii ianuarie, ia în calcul Turcia, Spania sau Emiratele Arabe Unite: “Am lucrată în ultimele zile pe calendarul de anul viitor, în ianuarie-februarie avem pregătit acel cantonament cu jucătorii din ţară şi vom avea trei meciuri amicale. Cred că după tragerea la sorţi vom putea nominaliza locul de desfăşurare al acestui cantonament, pentru că în momentul de faţă avem trei opţiuni, Turcia, Spania şi Emiratele Arabe Unite. Ceea ce s-a întâmplat în Turcia a afectat un pic calendarul,

va fi un număr mai mic de echipe care îşi doresc să fie în Turcia. Pe de altă parte pe 23 martie pregătim un meci amical, pe care îl vom disputa în mod cert în ţară. În momentul de faţă analizăm posibilităţile de a merge la Cluj sau Timişoara. Urmează apoi cantonamentul de dinainte de Euro şi cele mai mari şanse sunt să mergem în Austria, unde va trebui să avem două meciuri amicale, iar în jurul datei de 5 iunie pregătim un alt meci amical pe teritoriul României”. Răzvan Burleanu consideră că selecţionerul Anghel Iordănescu poate fi desemnat cel mai bun antrenor al anului 2015. “În ceea ce priveşte antrenorul anului, el este Anghel Iordănescu. În ceea ce priveşte jucătorul anului el trebuie să fie de la echipa naţională, dar aş lăsa suporterii să decidă. Am şi eu preferaţi, am avut jucători care au impresionat în această campanie de calificare, mă refer la ambii portari, Tătăruşanu şi Pantilimon, Răzvan Raţ şi bineînţeles cuplul Chiricheş – Grigore, care au contribuit la rezultatele echipei naţionale. Chiar şi Budescu, dacă avem în minte ultimul meci din Feroe”, a mai spus Burleanu.