“Satul doljean – ieri şi azi”, la Brabova

0
347

Astăzi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj a vernisat, la Cula “Ivoranu – Geblescu” din comuna Brabova, expoziţia documentară “Satul doljean – ieri şi azi”, deschisă cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, în parteneriat cu Muzeul Olteniei. 

Fotografiile prezentate fac parte dintr-o expoziţie mai mare, deschisă , în septembrie, pe simezele Galeriilor “Cromatic” ale CJCPCT Dolj, cu prilejul aniversării Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediţia a XXX-a, ce a avut ca temă “Patrimoniul cultural şi comunitatea locală”. lucrări din expoziţie pot fi admirate şi la sediul CJPTC din Craiova, str. “Alexandru Macedonski” nr. 28, intrarea fiind liberă. “Imaginile fac parte din arhiva instituţiei şi au fost realizate în mai multe localităţi din judeţ, dintre care amintim : Urzicuţa, Argetoaia , Măceşu de Jos, Ciupercenii Noi, Terpeziţa, Ostroveni, Izvoare, Cernăteşti, Caraula. Vizitatorii pot urmări imagini ce redau obiceiuri precum “Trifonul”, “Botezatul cailor”, “Iordănitul”, “Mersul cu urâţii”, “Strigarea peste sat”, “Focurile de Joi Mari”, “Împărţanie în Joia Mare”, “Proorul”, precum şi din artele meşteşugăreşti tradiţionale – dogărit, potcovit, cioplire în lemn, etc.”, a precizat Amelia Etegan, director al CJCPCT Dolj.

Istoria pentru toţi

Manifestarea de astăzi face parte dintr-un program mai amplu, început în urmă cu foarte mulţi ani şi pus în practică în timp. “Este vorba despre un program de cercetare, debutat, cred, cam acum vreo 15 ani, dacă nu mai mult. Am vrut să punem în aplicare istoria locurilor şi am reuşit, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi al Muzeului Olteniei. Aici, la Brabova, fosta culă era într-o stare deplorabilă, nici măcar nu se putea intra. La Cernăteşti, cât de cât era mai bine. Deja, punctele acestea sunt reprezentative, trebuie să vină cât mai mulţi vizitatori, dar nu se putea realiza nimic fără sprijinul colegilor mei”, a mai spus Amelia Etegan. Custodele culei de la Brabova, Marius Ciurlin, familia sa provenind din zonă, a precizat : “Ceea ce vedeţi aici sunt obiecte foarte vechi, originale, datând din jurul anului 1881, iar grinzile din lemn, în afara celei de rezistenţă, datează de la înfiinţarea culei, în 1720. Aşteptăm cât mai mulţi vizitatori”. Şi, chiar când ne pregăteam de plecare, grupuri de elevi de la Şcoala Gimnazială “Sf. Gheorghe” din Craiova, însoţiţi de cadre didactice, au venit să cunoască istoria, la faţa locului, în Brabova.