La Craiova, ediţia a VII-a a Concursului Interjudeţean de Matematică “Pro Performanţa”. Elevii din Dolj, 11 premii I

0
2203

În data de  05.11.2022, s-a desfășurat Concursul de matematică “Pro Performanța”, ediția a VII-a, proba individuală și cea pe echipe.  Concursul a fost organizat  de Centrul Județean de Excelență Dolj,  înparteneriat cu C.N. “Carol I” din Craiova  șiI.S.J.  Dolj, sub patronajul Societății de Științe Matematice din România. Elevii din Dolj au obţinut, la proba individuală, 11 premii I.

Președintele concursului a fost Conf. Univ. Dr. Cătălin Gherghe de la Universitatea din București, prim-vicepreședintele SSMR, conducătorul lotului olimpic al României. Concursul este unic în țară prin natura subiectelor – probleme de logică matematică și de perspicacitate – și este înscris în calendarul competițiilor școlare ale Ministerului Educației (fiind unul dintre foarte puținele concursuri de matematică din țară cu acest statut). El se adresează elevilor de clasele V-XII, fiind constituit din două probe, cea individuală şi cea pe echipe. Proba pe echipe este organizată pe trei niveluri:  Juniori II (câte trei elevi pe echipaj de la clasele V-VI), Juniori I (câte trei elevi de la clasele VII-VIII), Seniori (câte trei elevi de la clasele IX-XII). Anul acesta concursul s-a desfășurat la Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova, beneficiind de o participare numeroasă, 292 elevi, care au obținut în total, la proba individuală, 26 premii I, 24 premii II, 11 premii III. La proba pe echipe, “Cupa Pro-Performanța”, s-au obținut 7 Premii I, 3 Premii II și 4 Premii III, fiind astfel distinși 42 de elevi, dintr-un total de 190 elevi concurenţi.

De la început, concurs interjudeţean

În competiţie,  s-au înscris elevi din multe județe, de la școli de elită din țară:  Olt, Argeș, București (foarte mulți de la ICHB, Colegiul Naţional “Tudor Vianu”, Șc. Gim. Nr. 56), Teleorman, Prahova, Vrancea, Tulcea, Alba, Ialomița, Buzău, Giurgiu, Sibiu și Dolj. Concursul “Pro-Performanţa” se afla la a VII-a editie si a fost înfiinţat la iniţiativa prof. Cătălin Gherghe şi a prof. Felician Preda, director al Centrului de Excelenţă Dolj. “Primele şase editii s-au desfăşurat la Şc. Gim. “Gh. Ţiţeica” din Craiova, cu sprijinul unităţii de învăţământ, al Asociaţiei Părinţilor din şcoală şi cu implicarea totală de-a lungul timpului a profesoarei Cerasela Cremene. De la început a fost concurs interjudeţean, beneficiind, de – a lungul anilor, de un număr tot mai mare de participanţi, fiind cuprins în lista competiţiilor şcolare ale Ministerului Educaţiei, astfel copiii premianţi putând beneficia, în anul următor , de burse şcolare”, a precizat prof. Felician Preda.

Vizibilitate tot mai mare

Vizibilitatea a fost tot mai mare şi prin publicitatea făcută la nivel naţional de site-urile SSMR, dar şi prin publicarea, în Gazeta Matematică, de articole care cuprind subiectele date la concurs şi lista elevilor premiaţi. “Beneficiind de sprijinul total al Inspectoratului Judeţean Dolj şi de cel al Colegiului Naţional “Carol I”, cărora le mulţumim, sperăm că acest concurs al CJEX Dolj a fost o reuşită şi totodată un reper în privinţa îmbunătăţirilor care pot fi aduse. Mulţumim tuturor celor implicaţi, profesorilor, Inspectorului Şcolar General , Daniel Ion, inspectorilor de specialitate, Tatiana Cristea şi Cristina Ungureanu, doamnei inspector de sector a CJEX Dolj, Nicoleta Litoiu, şi, nu în ultimul rând, directorului Colegiului Naţional ” Carol I”, Dănuţ Mic “, a mai spus Felician Preda. La proba individuală, elevii doljeni au obţinut 11 premii I: Clasa a V-a: Aftinescu Mihai – Şc. Gim. “Gh. Ţiţeica”, Brandibur Ivașcu Nicholas – Şc. Gim. “Mircea Eliade” Craiova, Grigorie Radu – CN “Carol I”, Mîrșu Eduard – Şc. Gim. “Traian”. Clasa a VI-a: Magher Ștefan – Colegiul Naţional  “Fratii Buzesti”, Ciobanu Rareș, Preda Erik, Stăncele Matei – CN “Carol I”. Clasa a VIII-a: Andrei Rareș – CN  “Fratii Buzesti”. Clasa a IX-a : Oroviceanu Radu – CN  “Fratii Buzeşti”. Clasa a X -a : Ungureanu Lorin– CN “Carol I”.