Fără controlul Camerei Superioare a Congresului, nici o lege nu poate fi trecută de democraţi şi totul depinde acum de rezultatul alegerilor parţiale din statul Georgia –în luna ianuarie- unde este programat un scrutin decisiv. La mijlocul lunii noiembrie, senatorul republican David Perdue şi rivalul său democrat, Jon Ossoff, au obţinut fiecare mai puţin de 50% din voturi potrivit media americană. O situaţie care a impus organizarea celui de al doilea tur de scrutin la 5 ianuarie. Un alt loc de senator al Georgiei va fi pus în joc la aceeaşi dată, pentru care se luptă Raphael Warnock (51 ani) –pastor baptist- cu senatorul republican Kelly Loefer. Dacă democraţii câştigă cele două mandate dobândesc controlul asupra Senatului, unde republicanii deţin actualmente 53 de mandate din 100. Democraţii au luat două locuri republicanilor în Colorado şi Arizona.