Forumul carierei la Universitatea din Craiova

0
518

40 dintre cele mai puternice firme din Oltenia împreună cu Universitatea din Craiova prin INCESA şi Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră organizează Forumul carierei, ediţia a II-a. Studenţii, cadrele didactice şi angajatorii îşi dau întâlnire pe parcursul a două zile, începând de astăzi. Ateliere de lucru, interviuri, expoziţii pot însemna orientări şi debutul carierelor pentru care tinerii se pregătesc în sălile de curs.

De astăzi, ora 12:00 şi până mâine, ora 16:00, în Holul Central al Universităţii din Craiova, firmele partenere al Forumului şi ale Universităţii vor organiza standuri de ofertare, iar studenţii sunt aşteptaţi să se informeze şi să fie consiliaţi în vederea dezvoltării carierelor. Vor amenaja standuri firme precum: Prysmian Cabluri şi Sisteme S.A., Electroputere S.A., Cummins Generator Technologies, Pirelli Tyres România, Distribuţie Energie Oltenia, Banca Comercială România, Primaserv SRL, BRD GSG, Regiunea Olteniei, SC Reloc S.A., Adient Johnson Controls, Hella România SRL, CS România S.A., Ubisoft România, ICMET Craiova, Helpan SRL, Microchip Technology, Bancpost, Kautex Craiova, INAS Craiova S.A., AVI – GIIS, Praktiker, Continental, Ford România S.A., IT SIX Global Services. Deschiderea Forumului va avea loc astăzi, ora 10:00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova (strada „A.I. Cuza” nr. 13).

30 de ateliere de lucru

O serie de parteneri ai Universităţii din Craiova vor organiza peste 30 de ateliere de lucru, precum: S.C. HELLA ROMANIA S.R.L. – atelierul HellaEmbedded Club; Camera Executorilor Judecătoreşti Craiova – Executarea silită – modalitate de recuperare a creanţelor şi de remediu şi echilibru; Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj – Protecţia copilului aflat în situaţii speciale; BRD – GSG – Carieră atractivă în BRD; Prokinetic – Profilaxia durerilor de spate; Dance Conspiracy – Terapia prin dans; TVR Craiova – Discurs şi imagine TV. Tehnici de lucru; Jardin D’art – Peisagistică-Ştiinţă, artă şi profesie; Rom NewCons SRL  Craiova – Reconversia în Viticultură-Vinificaţie; Caphyon – companie IT – Tehnici moderne de programare in C++; Optimed – Atelier fenomene optice ş.m.a.