Marţi, 7 noiembrie a.c., în apropierea gării centrale din Bruxelles, în marele salon de arte frumoase, 200 de primari independentişti din Catalonia, sosiţi cu avionul, s-au întâlnit cu „şeful lor”, Carles Puigdemont, ex-preşedintele executivului catalan, destituit şi refugiat în Belgia, de 10 zile, unde se află sub supravegherea poliţiei, împotriva sa fiind emis un mandat de arest de către justiţia spaniolă. Puigdemont a mulţumit „în engleză” prietenilor săi din alianţa neo-flamandă (N-VA), partidul independentist flamand – membru al guvernului federal belgian –, care susţine cauza catalană. Carles Puigdemont a acuzat Uniunea Europeană de complicitate la „lovitura de stat” a lui Mariano Rajoy şi nu i-a scutit de critici vehemente pe Jean Claude Junckers, preşedintele Comisiei Europene, şi Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, cerându-le să respecte democraţia catalană. Cum era firesc, premierul belgian, Charles Michel, a luat distanţă, în faţa deputaţilor belgieni, afirmând că momentan criza politică este în Spania şi nu în Belgia. A reiterat faptul că „avem un interlocutor, acela este Madridul”. Carles Puigdemont va răspunde pentru faptele sale, indiscutabil. Alegerile anticipate din 21 decembrie a.c. vor constitui un scrutin decisiv pentru viitorul Cataloniei. Independentiştii cred că pot „arvunii” independenţa regiunii lor. Deşi lucrurile arată altfel. Un obstacol neprevăzut: coaliţia principalelor partide separatiste (PDeCAT, ERC şi CUP) nu se mai realizează. Stânga republicană a Cataloniei (ERC), favorită la alegerile anticipate din 21 decembrie, renunţă la alianţa cu Partidul Democrat al Cataloniei (PDeCAT), al preşedintelui Carles Puigdemont. De fapt avem un „exilat” şi un „deţinut”, acesta fiind Oriol Junqueras. La precedentele alegeri din 2015, PDeCAT şi ERC şi alte formaţiuni catalane, au reuşit un front comun sub sigla „Împreună pentru Da”, obţinând 62 de locuri din cele 135. Cu susţinerea a 10 aleşi de la Candidatura Unită Populară – extremă stângă – au depăşit majoritatea de 68 de mandate. Oricum, întreg spectacolul privind independenţa Cataloniei, cu Carles Puigdemont în rolul principal, pare un circ sordid, iar comparaţiile făcute între guvernul de la Madrid şi regimul dictatorial al lui Francisco Franco, sunt aiuritoare. Şi asta a spus, miercuri, Marc Gafarot Monjo, coordonatorul departamentului de politică externă al Partidului Democrat European Catalan, într-o conferinţă de presă… la Cluj, la invitaţia Partidului Popular Maghiar din Transilvania, unde a expus “regulile de bună practică” în materie de secesiune, din Catalonia. Ieri, Curtea Constituţională a Spaniei – fără surprize – a invalidat proclamarea unilaterală a independenţei Cataloniei, calificând-o „nulă şi neconstituţională”. A face cunoscută cauza ta restului Europei, din exil, este o noutate, fiindcă Spania rămâne o ţară membră a Uniunii Europene. Cu o democraţie consolidată. Ceea ce se întâmplă însă momentan, şi în Spania, cu anunţatele „alegeri democratice” anticipate, în care liderii politici sunt arestaţi, acuzaţi de fapte grave (rebeliune, instigare, spălare de bani), spune multe.
