Educaţie financiar – bancară pentru elevi

0
390

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Banca Naţională a României au semnat un parteneriat, conform căruia elevii vor participa la activităţi de educaţie financiară, cursurile fiind susţinute de reprezentanţi ai BNR. Acţiunea va începe de astăzi, 9 noiembrie, şi se va finaliza pe 18 decembrie 2015. În cadrul activităţilor , vor fi realizate prezentări având ca temă banii şi băncile, urmate de discuţii libere. „Am trimis înştiinţări către toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ. Întâlnirile vor avea loc pe parcursul a trei zile pe săptămână, de preferat fiind marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 10:00 – 14:00. Vor fi realizate două activităţi zilnice, cu o pauză între ele de o oră – o oră şi jumătate, şi se vor desfăşura într-o sală de curs din unitatea de învăţământ, durata fiecărei acţiuni fiind de minimum o oră şi de maximum 90 de minute. Pentru a nu fi afectate cursurile şcolare, este necesar ca aceste informări şi discuţii libere să aibă loc în timpul orelor de dirigenţie sau pe parcursul  celor de specialitate (educaţie economică, educaţie financiară, educaţie antreprenorială, economie şi economie aplicată)”, a menţionat prof.  Florin Marius Băloi, inspector socio-umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.