Peste 26.000 de alocaţii pentru susţinerea familiei au fost suspendate în anul şcolar trecut din cauza absenţelor şcolare ale copiilor, iar pentru alte 27.972 de familii a fost diminuat acest drept, precizează Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială într-un răspuns solicitat de MEDIAFAX.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), la nivel naţional se acordă 278.346 de alocaţii pentru susţinerea familiei. Conform legislaţiei în vigoare, acordarea acestui drept este condiţionată de prezenţa copiilor la şcoală, absenteismul nemotivat putând duce la diminuarea sau chiar suspendarea acestei prestaţii sociale.
În răspunsul transmis agenţiei MEDIAFAX se arată că, în anul şcolar trecut, 26.640 de alocaţii suspendate, 12.141 fiind suspendate în semestrul I şi 14.499 în semestrul al II-lea. De asemenea, în anul şcolar 2011-2012 au fost diminuate alte 27.972 de astfel de alocaţii, 13.050 în primul semestru şi 14.922 în semestrul al doilea.
Potrivit prevederilor Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, acest drept poate fi diminuat sau suspendat în cazul în care copiii absentează nemotivat de la şcoală.
Astfel, articolul 28 din lege prevede că în cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absentelor, respectiv cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum zece absenţe şi cu câte 50% pentru un număr de maximum 20 de absenţe.
În astfel de cazuri, diminuarea se aplică începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea condiţiei şi se menţine timp de trei luni.
Potrivit articolului 29 din aceeaşi lege, plata alocaţiei se suspendă în luna următoare celei în care se constată că un copil din familia beneficiară are peste 20 de absenţe nemotivate.