Arestat de poliţiştii doljeni

0
437

Ieri, 08 octombrie, polițiștii Municipiului Băilești – Biroul Investigații Criminale au desfășurat o acţiune pentru depistarea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate sau de executare a pedepsei închisorii. “În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un tânăr de 26 de ani, din municipiul Băilești, față de care Judecătoria Băilești a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, de trei ani și trei luni, pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violențe. Cel în cauză a fost escortat și introdus în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .