În Dolj, 197 de elevi, din familii vulnerabile social, vor beneficia de achiziţii de calculatoare, conform Programului “Euro 200”

0
253

Ministerul Educației derulează Programul „Euro 200” începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C. În Dolj, 197 de elevi vor beneficia de aceste tichete.

Astfel, Programul „Euro 200” continuă și în anul 2023, de acest sprijin urmând a beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. De asemenea, a fost modificat și modelul bonului valoric, astfel că, în anul 2023, din rațiuni de securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi roz. În acest an, venitul brut lunar pe membru de familie a crescut de la 250 la 500 de lei. în judeţul Dolj, 197 de elevi vor beneficia de acest ajutor. Cele mai multe tichete sunt destinate Şcolii Gimnaziale “Nicolae Caras” Ciupercenii Noi, cu câte 11 apărând Şcoala Gimnazială Galicea Mare şi Şcoala Profesională Valea Stanciului, iar 10 vor fi distribuite la Liceul Tehnologic “Petre Baniţă” Calăraşi.