Consiliul de Miniştri a adoptat recent, Directiva privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din Luxemburg.
Directiva va garanta un nivel ridicat de protecţie a avertizorilor de integritate, stabilind canale sigure de raportare atât în interiorul unei organizaţii, cât şi către autorităţile publice. De asemenea, noile norme vor proteja persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii împotriva concedierilor, a retrogradărilor în funcţie şi a altor forme de represalii. Directiva va impune autorităţilor naţionale să informeze în mod corespunzător cetăţenii şi să formeze funcţionarii publici cu privire la modul de tratare a avertizorilor.
Mecanisme şi obligaţii clare pentru angajatori
Directiva privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii acoperă numeroase domenii ale legislaţiei UE, de la combaterea spălării banilor, protecţia datelor, protecţia intereselor financiare ale Uniunii, siguranţa alimentară şi a produselor, sănătatea publică, protecţia mediului înconjurător şi securitatea nucleară. După ce va fi publicată în Jurnalul Oficial, directiva va intra în vigoare la douăzeci de zile de la data publicării. Statele membre vor avea la dispoziţie doi ani de la intrarea în vigoare pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.
Toate societăţile cu peste 50 de angajaţi sau cu o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane EUR vor trebui să prevadă o procedură internă de tratare a rapoartelor înaintate de avertizorii de integritate. Noul act legislativ se va aplica, de asemenea, tuturor instituţiilor administraţiei de stat şi regionale, precum şi tuturor administraţiilor municipalităţilor cu peste 10 000 de locuitori.
Garanţii eficace
Directiva protejează actele responsabile de raportare a încălcărilor dreptului UE, care au drept scop real apărarea interesului public. Prin urmare, directiva include garanţii menite să descurajeze raportarea răuvoitoare sau abuzivă şi să prevină prejudicierea nejustificată a reputaţiei. Persoanele care fac obiectul semnalării transmise de un avertizor beneficiază pe deplin de prezumţia de nevinovăţie, de dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, precum şi de dreptul la apărare.
Prim-vicepreşedintele FransTimmermans :
„Salut semnalulputernicpe care Consiliul l-atransmis astăziavertizorilorde integritate. Aceştia sunt persoane curajoase careîndrăznesc sădezvăluie activităţi ilegaleşi acţionează individualpentru aapăra interesul publicdenereguli….”
Věra Jourová, comisarul pentru justiţie :
„Avertizorii nu ar trebui să fie sancţionaţi pentru că fac ceea ce este corect. Noile norme la nivelul UE vor oferi siguranţă în raportarea încălcărilorlegislaţiei UE în multe domenii. Persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniunii potreprezentasurse cruciale pentru jurnaliştii de investigaţie. Prin urmare, protejarea acestora promovează libertateapresei. Invit statele membre să pună în aplicare fără întârziere noile norme.”
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord