În perioada 30.09.2019-04.10.2019, la Palatul Copiilor Craiova s-a desfăşurat cea de-a treia mobilitate din cadrul proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ LEARN4LIFE-ACTIVE AND RESPONSIBLE CITIZENSHIP, parteneriat pe care aceată unitate de învăţământ îl derulează alături de instituţii şcolare din Italia(coordonatorul proiectului), Turcia, Polonia şi Grecia.
La această mobilitate au participat 24 de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani şi 12 cadre didactice din cele patru ţări menţionate anterior, alături de numeroşi participanţi ai instituţiei gazdă.
Pe parcursul celor cinci zile de proiect, Palatul Copiilor Craiova, prin prof.dr. Felicia Călmuc-coordonatorul parteneriatului de schimb şcolar în unitate, Alina Ţacu-director şi numeroase cadre didactice din instituţie, a organizat pentru elevii şi profesorii implicaţi numeroase activităţi pe teme de cetăţenie activă şi responsabilă: activităţi de tip ice-breaking pe teme de elemente culturale specifice ţărilor partenere, workshop-uri interactive desfăşurate în instutuţie, prezentări PPT pe teme de mediu, vizite culturale la Muzeul Olteniei, Palatul Copiilor Drobeta Turnu Severin, cetatea din Drobeta Turnu Severin, Clubul Copiilor Horezu şi Palatul Parlamentului, precum şi activităţi de teren cu teme de protecţia mediului în diverse arii protejate- cazanele Dunării-fluviul Dunărea, frontiera naturală cu Serbia.
La final, toţi participanţii din cele patru ţări s-au declarat extrem de încântaţi de activităţile propuse de Palatul Copiilor Craiova în cadrul acestei mobilităţi şi au precizat că vor reveni cu drag în România pentru noi experienţe culturale de succes.
Pentru mai multe detalii, puteţi consulta site-ul proiectului- http://erasmuspluslearn4life.eu./