„Marta, croitoreasa”, lansată la Craiova, se bucură de un real succes!

0
1145

Vineri seara, la Muzeului de Artă din Craiova, în eleganta Sală a Oglinzilor, într-o atmosferă destinsă, în prezenţa unui public numeros şi de bună calitate, a avut lansarea cărţii „Marta, croitoreasa”, o traducere inspirată după „Marta la sarta”, scrisă de Valentina Di Cesare, o romancieră de succes din Italia, originară din Castel di Ieri, provincia L Aquila. Un volum interesant, din care iese la iveală talentul autoarei, surprins şi transpus excelent de traducătoarea Carmen Teodora Făgeţeanu, aflată la debutul editorial. Moderatorul evenimentului a fost profesorul Nicolae Marinescu, directorul editurii AIUS, un om de aleasă cultură, care îşi pune amprenta personală pe fiecare lansare de carte. Prof.univ.dr Elena Pîrvu a realizat postfaţa cărţii, iar prefaţa a fost scrisă de lect.univ.dr Gabriel Nedelea. Evenimentul cultural s-a bucurat de prezenţa prof.univ.dr George Popescu, un pasionat autentic de literatură italiană, care a vorbit atât despre autoare, cât şi despre coţinutul cărţi şi nu în ultimul rând, despre traducătoarea Carmen Făgeţeanu, absolventă a Universităţii de Craiova.

Valentina Di Cesare  este scriitoare, ziarist cultural şi director artistic al „Festival delle Narrazione” din Sulmona. Locuieşte şi lucrează la Milano, unde, de asemenea, cartea va fi lansată în perioada următoare. „Întâlnirea noastră literară s-a născut graţie doamnei prof.univ.dr. Elena Pîrvu, cu care am avut o strânsă relaţie încă din anii studenţiei. Domnia sa m-a recomandat cu multă încredere autoarei care îşi dorea ca romanul ei de debut să fie tradus şi în limba română. Romanul a avut  succesc în  Italia şi a fost tradus şi în limba spaniolă. De asemenea, doama profesor a îngrijit această ediţie şi este şi autoarea postfeţei. Din această întâlnire nu s-a născut doar o colaborare intensă, ci şi o strânsă prietenie, elemente ce au făcut posibilă realizarea acestui important proiect”, a explicat Carmen Făgeţeanu.

Mesaj audio-video de la autoarea cărţii

Romanul a fost publicat la editura Aius din Craiova, cu o prefaţă inedită, semnată de tânărul critic literar Gabriel Nedelea, iar coperta a fost realizată în condiţii grafice deosebite de către Sorina Bela. Înainte ca romanul să fie făcut cunoscut publicului, un fragment din acesta  a fost publicat în cunoscuta revistă de cultură Mozaicul. Varianta în limba română a romanului  a văzut lumina tiparului la inceputul lunii septembrie a.c., iar pe data de 15 ale aceleiaşi luni a fost prezentat în cadrul celui de-al X- lea Simpozion  internaţional de italienistică desfăşurat în cadrul Universităţii din Craiova, în prezenţa  a peste 60 de cadre didactice  şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Camerun, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Spania, S.U.A, precum şi de la universităţile din ţară. „Deşi distanţa a împiedicat-o să fie alături de noi la lansarea propriu-zisă a romanului, din 4 octombrie, autoarea, Valentina di Cesare şi-a dorit să-şi facă simţită prezenţa printr-un mesaj audio-video prin care îşi exprima regretul faţă de acest lucru, dar şi bucuria şi emoţia pentru un vis realizat. A mulţumit auditoriului, entuziasmată că noi cititori vom descoperi, într-o altă limbă, povestea personajelor cărora le-a dat viaţă în urmă cu cinci ani, şi, în special a Martei, croitoreasa de raporturi umane”, a explicat traducătoare volumului de succes. 

„Marta la sarta”, primul roman al Valentinei di Cesare

„Marta la sarta”, editura Tabula fati din Chieti, 2014 este primul roman al Valentinei di Cesare, care pune în centrul atenţiei un personaj extrem de simplu, o o croitoreasă, necăsătorită şi fără copii, care trăieşte într-o comunitate de provincie şi duce o viaţă simplă. „Marta ducer o existenţă simplă, metodică, alcătuită din atâtea mici ritualuri cotidine şi presărată de prezenţe care aparţin vieţii sale, chiar celei mai îndepărtate, care îi revine mereu în minte şi pe care ea o retrăieşte în mod constant, nu numai în gând”, a explicat prof.univ.dr Elena Pârvu, în postfaţa cărţii. Realităţile şi secretul Martei este surprins dintr-un alt unghi de tânărul critic literar Gabriel Nedelea. „Marta este propria sa lume, dezvăluită de dialogul interior, transpus de vocea narativă la persoana a treia, fără să-l rupă, propriu-zis, de conştiinţa personajului. Din dexteritatea cu care foloseşte această tehnică iese la iveală măiestria scriitoricească a Valentinei di Cesare, surprinsă şi transpusă excelent de traducătoarea Carmen Făgeţeanu, aflată la debutul editorial. Prin limpezimea stilistică – şi din nou trebuie remarcate fericitele conexiuni pe care le reuşeşte traducătoarea – şi prin reflecţiile implantate cu graţie în corpul relatărilor, literatura Valentinei Di Cesare pare să fugă de interpretare, într-atât sunt de şlefuite şi exacte muchiile şi suprafeţele poveştilor”, remarcă criticul literal Gabriel Nedelea. 

 

Prof.univ.dr George Popescu :

„Marta este un personaj, un protagonist, o alt ego al autoarei, cu numele  ei vorbeşte şi îşi asumă tot ceea ce povesteşte acolo. Mai era un autor pe care ea îl evocă, Tondelli, un autor care a murit la 34 de ani, dar care a lăsat o moştenire extraordinară, s-a bucurat de un succes  enorm editorial, tocmai prin aceste proze, foarte aplicate pe situaţii de viaţă diversă : din baruri, din piaţă, de peste tot. Mie mi s-a părut foarte curajoasă această autoare, este un fapt îndrăzneţ în Italia, unde se scrie enorm de mult, mai mult decât la noi, nu există orăşel în Italia unde să nu fie cel puţin o revistă literală, un site, o publicaţie on line sau un cerc de scriitori. Un curaj de a debuta…să-i spunem roman, deşi avem de-a face cu nişte naraţiuni care par oarecum distincte între ele, sunt nişte povestiri mulate de fiecare dată pe un alt personaj, pe un alt protagonist, cu o altă situaţie de viaţă, dar care la un moment dat coagulează acelaşi sentiment pe care ea îl expune în acest interviu… ”

Vineri, 12 octombrie, la lectoratul de italiană al Facultăţii de Litere din Craiova,  în cadrul Sămpămânii limbii italiene în lume, romanul se va bucura de o nouă prezentare,  de data aceasta pentru studenţii care studiază limba lui Dante. Următorul roman al autoarei,  Ziua în care Bartolomeu a decis să moară , va apărea la începutul anului viitor în Italia, urmând să-l traduc în perioada imediat următoare, Valentina dorindu-şi sa-mi încredinţese şi acestă poveste simbolică, de vreme ce am devenit traducătoarea ei oficială.