Simpozion internaţional despre demnitatea umană, organizat de Facultatea de Teologie

0
1751

Facultatea de Teologie din Craiova, în parteneriat cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, organizează săptămâna aceasta un simpozion internaţional cu tema: “Paradigma demnităţii umane între simplificare şi mistificare; analiză teologică, filozofică şi juridică”.

Evenimentul a debutat luni, 6 octombrie, cu prima secţiune a simpozionului care a avut loc la sediul Facultăţii de Drept din Craiova, iar celelalte două secţiuni au avut loc ieri şi astăzi, la Mănăstirea Tismana din judeţul Gorj. Manifestarea este parte a unui proiect de cercetare mai amplu, câştigător al competiţiei interne de granturi de cercetare a Universităţii din Craiova. După cum ne-a precizat părintele lector univ. dr. Nicolae Răzvan Stan, prima zi a simpozionului a reunit teologi, jurişti şi filozofi care au abordat principalele fundamente ale demnităţii umane din perspectivă teologică, filozofică şi juridică. A doua secţiune se va desfăşura sub genericul „Demnitatea şi libertatea umană, realitate şi ideal. Modelul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu” şi va reuni ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori de teologie din ţară şi străinătate, personalităţi ale vieţii culturale. A treia si ultima sesiune este dedicată  modelului de demnitate românească pe care ni-l transmite peste secole Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu.

Toate prelegerile susţinute vor fi publicate într-un volum colectiv

Printre invitaţii la eveniment întâlnim nume cunoscute din spaţiul teologic, al ştiinţelor socio-medicale şi al culturii româneşti, dar şi oaspeţi din străinătate precum: acad. Răzvan Teodorescu, pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă, Facultatea de Teologie din Bucureşti, pr. prof. univ. dr. Constantin Rus, Facultatea de Teologie din Arad, pr. prof. univ. dr. Wilhem Dancă, Facultatea de Teologie Romană-Catolică din Bucureşti, prof. univ. dr. Gunnar Harald Heiene din Norvegia, prof. univ. dr. Gheorghe Dănişor, Facultatea de Drept din Craiova, pr. prof. univ. dr. Ştefan Iloaie, Facultatea de Teologie din Cluj, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, Facultatea de Teologie din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Octavian Moşin, Universitatea de Stat din Republica Moldova, pr. conf. univ. dr. Claudiu Cotan, Facultatea de Teologie din Constanţa, pr. prof. conf. dr. Nicolae Morar, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae, Facultatea de Teologie din Alba Iulia, dr. Andreea Golli, UMF Craiova. Toate prelegerile susţinute vor fi publicate într-un volum colectiv care va întregi cea de ce V-a serie „Studia Theologica”, proiect susţinut de Arhiepiscopia Craiovei, Facultatea de Teologie din Craiova şi Editura „Mitropolia Olteniei”.