„Craiova Multicultural Day”

0
371

Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană (AIRC), Asociaţia  GlobalHelp  prin Centrul de Informare pentru Străini Craiova (CIS) şi Universitatea din Craiova, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, organizează sâmbătă, 11 octombrie 2014, în holul central  al Universităţii din Craiova (str. A. I. Cuza, nr. 13), a doua ediţie a Zilei multiculturalităţii, „Craiova Multicultural Day”.

Evenimentul din acest an reuneşte reprezentanţi din 17 ţări, de pe tot globul, nu doar din Uniunea Europeană. Alături de România, în holul central al Universităţii din Craiova vor mai fi prezente următoarele ţări: Afganistan, Coreea de Sud, Egipt, Franţa, Grecia, Iordania, Macedonia, Mexic, Moldova, Nigeria, Palestina, Polonia, Siria, Turcia, Zimbabwe şi Comunitatea românilor de pe Valea Timocului.

          În cadrul Craiova Multicultural Day, fiecare ţară participantă va avea amenajat un stand de prezentare cu obiecte şi produse tradiţionale, expoziţie de fotografii etc. Vizitatorii vor avea ocazia să admire porturi populare ale altor popoare, să se delecteze cu frumuseţile altor ţări şi să afle mai multe informaţii despre acestea. Totodată, organizatorii au pregătit şi un program artistic cu dansuri şi muzică din diverse state. Întregul program se va desfăşura în intervalul 11-17.00.

          În acelaşi timp,  Asociaţia Interculturală Româno-Coreeană (AIRC) îi inivită pe craioveni să sărbătoriţi Hangul Day – Ziua alfabetului coreean, ocazie cu care toţi cei prezenţi vor putea exersa caligrafia coreeană.