Premierul Victor Ponta şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susţin că publicarea raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România în luna ianuarie 2014 nu reprezintă o amânare, ci o dată programată de mult timp, având în vedere că experţii tehnici vor veni în ţară la finele lunii noiembrie. „Raportul pe MCV înţeleg că tot timpul era în ianuarie, nu ? Va fi şi anul ăsta în ianuarie”, i-a spus Ponta ministrului Justiţiei. Acesta i-a răspuns, în faţa presei invitată la discuţie, că vizita tehnică a experţilor Comisiei Europene era programată de mult timp pentru perioada 24-27 noiembrie, astfel că, tehnic, nu era posibil ca raportul să fie prezentat decât în luna ianuarie. „Deci, nu se pune problema unei amânări, ci el aşa era programat de la început. După vizita de la sfârşit de noiembrie, urmează raportul care, evident, tehnic are nevoie de o perioadă pentru a fi redactat”, a susţinut Cazanciuc.