Pelerinaj pentru beneficiarii Centrului „Sfânta Ecaterina”

0
752

Beneficiarii Centrului de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina” din Craiova, al Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au vizitat în această perioadă mai multe mănăstiri din Oltenia, în cadrul unui pelerinaj asigurat de Parohia Mântuleasa. Astfel, însoţiţi de asistenţii sociali ai centrului, beneficiarii au vizitat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Cămărăşeasca, Mănăstirea Icoanei din Crasna, Mănăstirea Crasna şi Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Strâmba – Jiu. «Este o tradiţie în cadrul Centrului „Sfânta Ecaterina” să fie organizate pelerinaje şi ne bucurăm de fiecare dată de sprijinul Parohiei Mântuleasa, a preoţilor slujitori la acest sfânt locaş. Cu acest prilej, ne-am închinat la sfintele moaşte ale sfinţilor, adăpostite de aceste mănăstiri, le-am prezentat beneficiarilor istoricul sfintelor locaşe monahale, fiind foarte intersaţi şi curioşi în acelaşi timp de a cunoaşte cât mai multe date despre perioadele de restrişte pe care le-au traversat mănăstirile şi cum Dumnezeu i-a ajutat pe călugări să reziste tuturor greutăţilor pe care le-au întâmpinat şi să propovăduiască în rândul credincioşilor, neîntrerupt, Cuvântul lui Dumnezeu», a precizat Florin Mojoiu, asistent social la Centrul „Sfânta Ecaterina”.